|
Data: 2-08-2010
P E a lansat, printr-un apel de propuneri de proiecte, programul de subventii pentru proiecte cu implementare in anul 2011 in domeniile: programe de televiziune; programe radio; activitati specifice retelei internet . Apelul urmareste identificarea unor proiecte propuse de organizatii sau institutii din statele membre ale Uniunii Europene si care sa contribuie la o mai buna intelegere de catre cetatenii europeni a rolului si functionarii Parlamentului European si sa incurajeze participarea acestora la procesele decizionale la nivel european. Fiecare subventie acordata in domeniul programelor de televiziune va acoperi maximum 60% din costurile totale eligibile prezentate in estimarea bugetara din formularul de aplicatie. Valoarea totala a subventiei solicitate de la Parlamentul European nu va fi mai mica de 150.000€ si nici nu va fi mai mare de 400.000€. Fiecare subventie acordata in domeniul programelor radio va acoperi maximum 70% din costurile totale eligibile prezentate in estimarea bugetara din formularul de aplicatie. Valoarea totala a subventiei solicitate de la Parlamentul European nu va fi mai mica de 30.000€ si nici nu va fi mai mare de 80.000€. Fiecare subventie acordata in domeniul activitatilor specifice retelei internet va acoperi maximum 75% din costurile totale eligibile prezentate in estimarea bugetara din formularul de aplicatie. Valoarea totala a subventiei solicitate de la Parlamentul European nu va fi mai mica de 30.000€ si nici nu va fi mai mare de 150.000€. Termenul limita de depunere a proiectelor este data de 18 octombrie 2010. Sursa: comisia europeana |
























