Civil Society NGO Directory


-baza de date ONG-





Cautare avansata

INREGISTREAZA-TE IN
CATALOGUL SOCIETATII CIVILE

Excluziunea educationala, vocile celor de pe teren

Data: 26-03-2017
Excluziunea educationala, vocile celor de pe teren

La finalul lunii februarie, Centrul de Resurse Juridice a organizat o trei dezbateri la Iași, Craiova și Cluj-Napoca, unde au discutat punctele principale ale unei hărți a excluziunii socio-educationale, cu identificarea problemelor și a soluțiilor propuse de specialiști din educație și domeniul social, atât din sectorul public, cât și neguvernamental, pornind de la o analiză a politicilor publice actuale, relevante pentru subiectul discutat.

Prezenți la aceste dezbateria au fost aproape 100 de participanți din sectorul public de educație, de la profesori de sprijin, logopezi, psihologi, directori și profesori, dar și reprezentanți din partea Inspectoratelor Școlare Județene, a Departamentelor pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universității din Craiova și al Universității Babeș Bolyai, și alții. De asemenea, interesați de acest subiect au fost și studenți, părinți și ONG-uri din mediu social, al diversității culturale și apărarea drepturilor omului.

Au colectat cu această ocazie o serie de teme recurente, printre care cele mai imporntate:

  • Există atitudini discriminatorii, lipseşte o cultură a incluziunii, iar stereotipiile, prejudecățile şi rasismul din comunitate, societate, dar și de la nivel instituțional și școlar rămân o realitate.
  • Cei mai afectați de discriminare și excluziune sunt, cu precădere, copiii de etnie romă, copiii din familii/comunități care se confruntă cu sărăcia, copiii cu dizabilități.
  • Programa școlară și manualele nu sunt corelate cu realitatea.
  • Politicile publice nu sunt bune, de la slaba finanțare a educației, la managementul defectuos al puținilor bani.
  • Pregătirea cadrelor didactice arată că există carențe atât în formarea inițială, cât și în cea continuă. De asemenea, studenții sunt mai puțin atrași de posibilitatea de a deveni cadre didactice.

„(…) vorbim de carențele sistemului educațional, care nu a știut, în formarea inițială, să dea picătura de care avea nevoie cadrul didactic. Când țineam lecții deschise sau lecții de probă, ori când eram la facultate, ne erau recomandate doar centre de excelență, niciodată nu s-a făcut practica pedagogică în școlile în care erau copii defavorizați, în afară de cei din învățământul special. Niciodată nu a existat, în curricula universităților care pregătesc cadre didactice, o componentă despre interculturalitate sau contra prejudecăților. (…) Noi spunem că suntem specialiști, dar se vede că avem fiecare din noi o chichiță de care nu ne putem debarasa și de aceea suntem aici, să rafinăm și să ne conștientizăm propriile prejudecăți (…)” declaraă un cadru didactic la dezbaterea din Iași.

Lista completă a problemelor identificate la nivelul fiecărui județ, cât și a recomandărilor care au rezultat se găseste în rapoartele dezbaterilor disponibile pe site-ul proiectului. CRJ va folosi aceste rapoarte pentru a fundamenta analize şi propuneri ulterioare de schimbare. De asemenea, mai multe informații despre subiectele expuse mai sus se găsesc la acest link.

 Proiectului Educația fără discriminare este și treaba mea! este co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă. 

În căutarea lui Eliade și a educației sănătoase Aplicație pentru joc și învățare Investigații despre educație, pentru a scoate-o din paradigma învechită Caravana –Fii pregătit– se pune în mișcare pentru a preveni în cazul situațiilor de urgență Dialog intercultural între tineri cu deficienţe de auz Copiii și tinerii din România merită în școli și licee profesioniști în educație Laboratorul de Învățare Alternativă din Suceava transformă copii în „gânditori creativi” Burse de la Roma Education Fund pentru anul universitar 2017-2018 Din toamna, elevii de gimnaziu vor învăța despre Robia romilor și Holocaustul evreilor și romilor Educatie non-formala pentru liceenii din Busteni