Civil Society NGO Directory


-baza de date ONG-





Cautare avansata

INREGISTREAZA-TE IN
CATALOGUL SOCIETATII CIVILE

Oradea se mobilizeaza pentru a insufleti Pastele celor navoiasi

Data: 16-03-2017
Oradea se mobilizeaza pentru a insufleti Pastele celor navoiasi

Asociația Caritas Eparhial Oradea organizează și în acest an Colecta de alimente de Paști. Colecta a debutat în prima duminică a Postului Mare în două biserici din Oradea și continuă în perioada 17 martie – 14 aprilie 2017 și în două centre comerciale orădene, Era Shopping Park şi Selgros Cash & Carry, zilnic, în intervalul orar 16.00-20.00.

 

Toate alimentele colectate în această perioadă vor face sărbătorile de Paști mai frumoase pentru familiile celor peste 80 de copii care frecventează programele asociației precum și beneficiarilor Cantinei Sociale.

 

Colecta este realizată cu ajutorul voluntarilor asociației, care împart fluturași și informează clienții magazinelor. Persoanele care doresc să facă un gest caritabil sunt invitate să facă o donaţie pentru beneficiarii asociației, fie în alimente, fie în bani.

 

Misiunea Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea este de a sprijini în mod caritabil şi fără discriminare de orice fel persoanele şi familiile din comunitate aflate în dificultate. Aşadar, donaţiile dumneavoastră vor ajunge acolo unde este într-adevăr nevoie de ele!

Om cu om, acțiune cu acțiune la Săptămâna Națională a Voluntariatului Un câștigător la Crosul Cetății Regale a Hațegului și-a donat premiul în scop caritabil Îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării şi alimente pentru familii nevoiaşe din Nazarcea Contra cronometru, pentru timpul lor! Intră în Team HOSPICE și aleargă la Semimaratonul București 2017 Cum educăm voluntarii? Altetea Sa Regala Printul Charles al Marii Britanii i-a vizitat pe copiii ingrijiti de Fundatia FARA 13 000 de elevi de gimnaziu din 5 judete au plantat 41 000 arbori la Ziua Buna! - Ziua Voluntarilor Mici Cu un efort mic, putem darui chiar si copilarie Chance for Life te cheama sa iei atitudine 2 ore pe saptamana Overview la overtime. Cum au trecut cele 8 ore de voluntariat pentru o cauza buna