Civil Society NGO Directory


-baza de date ONG-





Cautare avansata

INREGISTREAZA-TE IN
CATALOGUL SOCIETATII CIVILE

Numar mare de sesizari privind pornografia infantila prezenta pe serverele din Romania

Data: 15-02-2017
Numar mare de sesizari privind pornografia infantila prezenta pe servere din Romania

Linia de raportare a conţinutului ilegal, Esc_ABUZ, susţinută de Salvaţi Copiii în cadrul programului "Internet mai sigur pentru copii", a înregistrat, numai în anul 2016, 1.887 de cazuri. În 857 dintre acestea a fost identificat conţinut pornografic infantil, 80% fiind conţinut găzduit pe servere localizate în România, cazurile fiind transmise către autorităţi pentru soluţionare. Alte cazuri semnalate au fost relaţionate cu pornografia adultă neparolată, conţinut jignitor sau aspecte care subliniază încă o dată necesitatea unei educații adecvate pentru copii în scopul utilizării în siguranță a Internetului.

În cele mai multe dintre aceste cazuri, și anume un procent de 57%, victimele sunt de gen feminin. În ceea ce privește vârsta victimelor, 16% reprezintă rapoarte despre copii între unu și patru ani, 43% sunt rapoarte despre copii cu vârsta între cinci și 10 ani, 24% victime cu vârsta între 11-15 ani, iar 17% victime cu vârsta peste 16 ani.

Raportul a fost prezentat în cadrul conferinţei de presă intitulată "Impactul imaginilor cu abuz sexual asupra copiilor în mediul online", la care au luat parte reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române, Autorității Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului si Adopţie, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Europol şi Interpol. Reprezentaţii autorităţilor au oferit detalii procedurale şi statistici privind modul de lucru şi de intervenţie în cazuri de imagini cu abuz sexual asupra copiilor.

În cadrul conferinţei au mai fost prezentate rezultatele programului dedicat siguranței copiilor pe Internet. Astfel, în cursul anului 2016, activităţile de informare au cuprins 60.000 de copii şi 14.700 de specialişti şi profesori, iar la linia de consiliere Ctrl_AJUTOR, operatorii au oferit sfaturi unui număr de 1.178 de apelanţi.

Pentru a combate fenomenul promovării și distribuirii imaginilor şi videoclipurilor cu abuz sexual asupra copiilor în mediul online, Organizația Salvaţi Copiii derulează programul de promovare a utilizării în siguranță a Internetului de către copii (Safer Internet), în cadrul căruia funcţionează linia de raportare Esc_ABUZ (http://www.oradenet.salvaticopiii.ro/esc-abuz). Punctul de raportare operat de Salvați Copiii, în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției Române, are ca scop protejarea copiilor de conținutul ilegal accesibil pe internet, combaterea pornografiei infantile și traficului de minori, prin înaintarea rapoartelor primite către autorităţi.

"De multe ori, copiii sunt expuși unor informații pe care nu le pot controla și pentru care nu au, încă, toate pârghiile pentru a le înțelege. Este cazul mediului online, unde copiii pot lesne să devină victime sau să interiorizeze adevărate traume, prin expunerea la conținut pornografic. Încurajăm toţi utilizatorii să raporteze operatorilor noştri conţinutul ilegal regăsit online. În acelaşi timp, susţinem necesitatea alocării de resurse şi dezvoltării de politici pe plan naţional pentru a asigura o intervenţie rapidă în identificarea şi asistarea victimelor copii şi punem accent pe responsabilitatea statelor de a limita accesul la astfel de conţinut ilegal", a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al  Organizației Salvaţi Copiii România.

De ştiut:

  • Internet mai sigur pentru copii - Ora de Net (Safer Internet) este un program sprijinit de Comisia Europeană, care cuprinde centre naţionale active în Uniunea Europeană, având ca obiectiv comun promovarea utilizării în condiţii de mai mare siguranţă a Internet-ului şi a noilor tehnologii online de către copii. În cadrul programului sunt cuprinse trei componente: activități de conștientizare și informare directă sau prin mass-media (awareness), consiliere privind problemele întâmpinate pe Internet (helpline - ctrl_AJUTOR) și raportarea conținutului ilegal (hotline - esc_ABUZ). Toate componentele sunt reunite în portalul www.oradenet.ro .
  • Organizaţia Salvaţi Copiii România a participat la programul de finanţare al Comisiei Europene şi a câştigat licitaţia de proiect, asumându-şi din 2008 rolul de Coordonator al programului naţional în cadrul demersului comunitar mai sus menţionat.
  • Funcţionarea liniei de raportare Esc_Abuz Ora de Net se face în baza Protocolului de Colaborare dintre Organizația Salvați Copiii și Inspectoratul General al Poliției Române. După primirea raportărilor și înregistrarea acestora în baza de date se procedează la analiza informațiilor și verificarea veridicității aspectelor semnalate. În situația în care, imaginile sau elementele postate pe site-ul sau pagina de internet raportată au un conținut vădit ilegal sau prezintă abuzuri sexuale explicite asupra minorilor, iar serverul care găzduiește conținutul raportat se află în România, sunt sesizați cu celeritate ofițerii IGPR desemnați pentru acest aspect.

 

Concordia lanseaza Scoala de Specialisti in Domeniul Social, aplica pana pe 15 martie Biohrana pentru toti, felul prin care persoane in dificultate se integreaza si bucurestienii mananca sanatos Voteaza pentru cel mai bun asistent social 10.000 de apeluri la Telefonul varstnicului Sensabilitate.ro, resursa ta in domeniul surdocecitatii Drumul Alexandrei catre o viata si un loc de munca decente Asociatia Armata Salvarii inaugureaza in Iasi al 4-lea magazin SALVATtex si un atelier de Redesign Copiii din centrele rezidentiale invata sa isi gestioneze emotiile 1 / 5 dintre angajatori recruteaza persoane fara licente in asistenta sociala pentru ocuparea posturilor vacante din domeniu Eforturile Fundatiei PARADA capata un nou avant in 2017