Finantarea acordata furnizorilor privati de servicii sociale reprezinta cel mult 2% din bugetul de asistenta sociala al Consiliilor Judetene

0

Furnizori publici si privati de servicii sociale, reprezentanti ai Ministerului Muncii si politicieni au dezbatut ieri, 29 februarie 2012 la Palatul Parlamentului modificarile ce vor fi aduse proiectului de lege privind finantarea serviciilor sociale. Dezbaterea a fost organizata de Camera Deputatilor parteneriat cu Fundaţia pentru Dezvoltarea Societaţii Civile (FDSC), Confederaţia Caritas, Salvaţi Copiii Romania si Fundaţia Pentru Voi si a avut scop discutarea modificarilor propuse “Proiectului de Lege privind organizarea si funcţionarea serviciilor sociale PLX 558/2011”, aflat la Camera Deputaţilor spre adoptare.

La dezbatere au participat doamna Roberta Anastase, Presedinta Camerei Deputatilor, doamna Sulfina Barbu, membru al Comisiei de administratie publica,amenajarea teritoriului si echilibru ecologic, doamna Lacramioara Corches, Director general si doamna Carmen Manu, director politici publice si comunicare in cadrul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.

 “Acest demers a rezultat in urma consultarilor permanente cu organizatiile neguvernamentale, dar in acelasi timp si cu Ministerul Muncii. […] Am pornit la acest drum cu o constatare simpla: foarte multi bani intra in domeniul social, dar de multe ori acei bani nu ajung acolo unde trebuie si nici macar in forma care trebuie, astfel incat beneficiarii sa depaseasca o situatie critica in care se afla la un moment dat.”, a declarat Presedinta Camerei Deputatilor, Roberta Anastase.

In cadrul intalnirii au fost prezentate concluziile preliminare ale ultimei analize realizate de FDSC, care scoate in evidenta subfinantarea sistemului privat de servicii sociale din Romania. Desi furnizorii privati de servicii sociale reprezinta jumatate din furnizorii privati de servicii sociale din Romania, Consiliile Judetene finanteaza cel mult 2% din bugetele destinate sustinerii asistentei sociale in timp ce Consiliile Locale ale municipiilor externalizeaza  in medie 5% catre furnizorii privati.

Dimensiunea externalizarii la nivelul Consiliilor Judetene – % externalizat catre furnizorii privati de servicii sociale raportat la bugetul Consiliilor Judetene in anul 2011.

La dezbatere au participat 40 de reprezentanti ai furnizorilor publici si privati de servicii sociale. Participantii la dezbatere au punctat importanta reglementarii acestui domeniu dar si necesitatea ca autoritatile publice la nivel local sa fie deschise colaborarii cu organizatiile neguvernamentale.

Alte aspecte punctate de participantii la dezbatere au facut referire la:

–          Efectuarea plaţilor pentru serviciile sociale contractate trebuie sa asigure un flux continuu de fonduri, astfel incat furnizorii de servicii sociale sa nu fie pusi in situaţia de a intrerupe furnizarea serviciilor sociale contractate. Propunerea de act normativ ar trebui sa prevada posibilitatea efectuarii unor plaţi in avans catre contractant, intr-un procent de pana la 30% din valoarea contractului, in condiţiile stabilite de catre HG nr. 264/2003 privind stabilirea acţiunilor si categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor si limitelor pentru efectuarea de plaţi in avans din fonduri publice – Cecilia Paunescu, Fundatia Pentru Voi

–          Autoritatile locale trebuie ajutate pentru a fi capabile sa ajute organizatiile neguvernamentale – Mariuca Iva, Crucea Alb Galbena

–          In acest moment orice reglementare este binevenita – Bogdan Simion, FONPC

Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale s-a angajat, prin reprezentantul sau, sa preia aceasta propunere legislativa si sa o integreze in proiectul de lege privind asistenta sociala.

 Propunerea legislativa privind organizarea si functionarea serviciilor sociale poate fi consultata la link-ul urmator: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=12285

Pentru informatii suplimentare, va rugam sa va adresati Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile, (www.fdsc.ro) la numarul de telefon 021-310-0177; e-mail: [email protected], persoana de contact: Diana Berceanu, Director de program.