Primaria Sectorului 6 refuza dezbaterea publica asupra proiectului de buget local pe anul 2012

0

Primaria sectorului 6 a adoptat marti, 31 ianuarie, bugetul local pe anul 2012, incalcand inca o data legea transparentei decizionale si refuzand organizarea unei dezbateri publice cu cetatenii sectorului 6.

Proiectul de buget pe anul 2012 al Primariei Sectorului 6 a fost afisat pe site-ul institutiei, intr-o prima versiune, in data de 19 ianuarie 2012. Conform Legii 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica (art. 6, alin.2), proiectul ar fi trebuit sa ramana minim 30 de zile spre consultare inainte de a fi supus votului in sedinta de Consiliu Local.

In ciuda acestei prevederi legale, Primaria Sectorului 6 introduce proiectul de buget pe ordinea de zi a sedintei de consiliu in data de 31 ianuarie, la numai 12 zile de la afisarea acestuia pe site-ul institutiei. 

CeRe sesizeaza ilegalitatea in data de 30 ianuarie si solicita in scris Primariei Sectorului 6 scoaterea proiectului de pe ordinea de zi a sedintei. Mai mult, pe baza aceleiasi legi (art. 6, alin 7), CeRe solicita organizarea unei dezbateri publice pe marginea proiectului de buget. Organizarea acestei dezbateri este obligatorie pentru institutiile publice, odata ce a fost ceruta in scris de catre o organizatie legal constituita. 

La sedinta de Consiliu Local din 31 ianuarie, sedinta la care au fost prezenti atat reprezentanti ai CeRe, cat si membri ai grupurilor de initiativa civica Favorit si Callatis din Drumul Taberei, sector 6, primarul Cristian Poteras si Consiliul Local decid sa ignore legea si cererile venite din partea Cere si a cetatenilor sectorului si voteaza, in ilegalitate, proiectul de buget. 

Mai mult, pe toata durata sedintei de consiliu, reprezentantii societatii civile au fost impiedicati sa ia cuvantul, au fost acuzati de sabotarea bugetului si de partizanat politic. La final, presedintele de sedinta a refuzat sa dea curs interpelarilor societatii civile care nu au fost citite in plen, cetatenii fiind mustrati de modalitatea in care decid sa comunice cu Primaria Sectorului 6. 

In urmatoarea perioada, CeRe va depune plangere in conditiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. Prin aceste demersuri, CeRe urmareste respectarea legii si a drepturile cetatenilor sectorului 6 de a fi informati, consultati si de a participa la luarea deciziilor cu privire la alocarea si cheltuirea banilor publici. 

Centrul de Resurse pentru participare publica – Iustina Neagu, email: [email protected], tel. 0736 529 596

Grupul de Initiativa Civica Callatis Drumul Taberei – Elisabeta Blaga email: [email protected], Delia Mihalache email: [email protected]  

Grupul Initiativa Favorit Anca Tureac, email: [email protected], tel: 0744 329 775