Asociatia “Dog Rescue” din capitala vrea sa adopte peste 60 de caini din Braila

0

Municipalitatea Brailei este in tratative avansate cu o organizatie neguvernamentala din Bucuresti, “Dog Rescue”, pentru a da spre adoptie directa mai multi caini din padocul de la Lacu Sarat. Viceprimarul Doinita Ciocan a participat la o serie de discutii cu reprezentantii ONG-ului si cu sefii Serviciului de Utilitate Publica, Administrare si Gospodarire Locala, pentru deschiderea unui parteneriat in acest sens.

Potrivit viceprimarului, ONG-ul si-a aratat intentia sa adopte in jur de 60 de maidanezi. “Suntem la o prima intalnire de discutii pentru deschiderea unui parteneriat cu acest ONG din Bucuresti, care la randul lui are parteneriate cu alte organizatii neguvernamentale, in mod special asociatii din strainatate. Am initiat si o forma de parteneriat, acum lucram la documente sa vedem daca ceea ce am scris noi corespunde cu intentiile dumnealor. In acest moment, dumnealor preiau efectiv din adapost pentru adoptie 10-12 caini. In acelasi timp isi rezerva pentru adoptie 50 de caini in adapost”, a explicat viceprimarul.

Sursa: Vocea Brailei