Asociatia Shakespeare School pentru Educatie a castigat Certificatul Lingvistic European 2013

0

Asociatia Shakespeare School pentru Educatie a castigat Certificatul Lingvistic European 2013 pentru inovatie si creativitate in domeniul predarii si invatarii limbilor straine. Distinctia a fost acordata pentru proiectul „Engleza pentru Viata  cu Ziggy & Zaggy”, proiect de predare a limbii engleze in centre sociale de catre tineri voluntari, folosind o metoda inovativa.

Premiile European Language Label Awards sunt acordate in fiecare an de Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale – ANPCDEFP.  Ceremonia de premiere a avut loc pe 26 septembrie la sediul Reprezentantei Comisiei Europene din Romania.

Primul modul al proiectului “Engleza pentru Viata” s-a desfasurat pe perioada verii, beneficiari fiind 26 de voluntari si 90 de copii din 5 centre sociale bucurestene, dar proiectul continua si ia amploare. La inceputul lunii octombrie va demara cel de-al doilea modul, cu un numar dublu de voluntari si de copii beneficiari ai lectiilor de engleza, iar din 2014 asociatia isi propune ca programul sa devina national.

Proiectul este unul inovator pentru ca raspunde nevoii tinerilor de-a se implica in viata sociala folosind resursele de care dispun, timp si cunostinte, intr-un mod structurat care ii responsabilizeaza. Metoda de lucru cu copii este ea insasi o inovatie pentru ca se invata prin joc, pe baza cartii “Ziggy & Zaggy – Adventures in Englishland”. Cartea este creata de profesorii Shakespeare School si prezinta o abordare bilingva a limbii engleze, care le creaza copiiilor senzatia ca inteleg foarte usor, ceea ce le da incredere si ii motiveaza sa invete.

Atat copii, cat si voluntarii au invatat sa aiba mai multa incredere in ei, sa fie o echipa si sa se respecte unii pe altii. Proiectul este un prilej pentru tinerii voluntari sa devina mai creativi si mai responsabili, iar copiii din centre ii percep ca modele de urmat. Un rezultat al proiectului pe termen lung este facilitarea includerii in viata sociala a acestor copii cu oportunitati reduse. Prin interactiunea cu tineri din alt mediu, ei s-au apropiat de acestia, s-au eliberat de complexe si au inceput sa puna un pret mai mare pe educatie.

“Ne bucura extraordinar de mult aceasta apreciere. Este, intr-adevar, un mod de a preda limba engleza care a avut un mare succes si credem foarte mult in proiectul “Engleza pentru Viata”. Copiii pe care i-am intalnit sunt atat de ambitiosi si isteti si au nevoie de oameni cu suflet care sa ii sustina si sa fie alaturi de ei.”, a declarat Adriana Alionte, vicepresedintele Asociatiei Shakespeare School pentru Educatie, in cadrul ceremoniei de acordare a premiilor.

Primul modul al proiectului “Engleza pentru Viata” a fost finantat de Asociatia Shakespeare School pentru Educatie, iar cel de-al doilea modul a primit finantare europeana prin programul Tineret in Actiune. Centrele partenere ale proiectului au fost in prima etapa Asociatia Ana si Copiii, Fundatia Sfantul Dimitrie, Fundatia Principesa Margareta – Centrul Comunitar Generatii, Fundatia Chance for Life si SOS Satele Copiilor Romania, iar pentru al doilea modul se vor alatura noi parteneri.