OWRO: Noi chipuri ale filmului documentar la One World Romania 2015

0

Festivalul international de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania va propune o serie de programe paralele care vor avea loc la Bucuresti in perioada 17-22 martie 2015.

Evenimentul intitulat „New Narratives for Europe” va avea loc joi, 19 martie, incepand cu ora 17:00, la Journey Pub. Invitatii acestei dezbateri sunt Mikael Opstrup (Head of Studies, European Documentary Network), Oliver Sertic (producator, Restart – Croatia) si Hannah Horner (distribuitor, Doc&Film International). Invitatii vor incerca sa raspunda – intr-o discutie moderata de Cristian Lupsa (editor, Decat o Revista) – la o serie intreaga de intrebari legate de felul in care Europa se repovesteste prin documentar. Cum circula aceste povesti dincolo de granitele fiecarei tari? Ce aduce in plus documentarul in peisajul mediatic european? In ce fel trebuie documentarul sa se schimbe pentru a ramane actual? Vom discuta si despre modul in care documentarul poate deveni un mediator intre ONG-uri si public, comunicand si absorbind problemele politice, sociale si de drepturi ale omului cu care se confrunta Europa zilelor noastre.

Acest eveniment este organizat cu sprijinul Reprezentantei Comisiei Europene in Romania, Institutului Francez din Romania, Ambasadei Frantei in Romania si Ambasadei Regale a Danemarcei.

Tot joi, 19 martie, la ora 12:00, la Frontline Club Bucharest, Mikael Opstrup va prezenta „Ghidul de co-productie European Documentary Network“. Producator cu o vasta experienta internationala, Opstrup colaboreaza cu EDN de zece ani, iar anul trecut a editat si lansat acest ghid, care contine informatii relevante despre posibilitatile de finantare a filmului documentar din 30 de tari. Pe baza acestui ghid, Opstrup va oferi o imagine de ansamblu a peisajului european in ceea ce priveste posibilitatile si obstacolele pentru co-productiile de film documentar in Europa.

Acest eveniment este organizat cu sprijinul Ambasadei Regale a Danemarcei.

Pentru ca genul documentar este unul in continua schimbare, am invitat anul acesta doi reprezentanti ai Oficiului National de Film din Canada, unul dintre cei mai inovatori producatori de documentar interactiv. Dominic Desjardins (producator executiv) si Marie-Pier Gauthier (director de productie) vor sustine vineri, 20 martie, de la ora 12:00, la Cinema Elvire Popesco, o prezentare despre WebDoc. Documentarul interactiv reprezinta o directie relativ noua, experimentala a practicii documentare, aparuta la intersectia productiei de documentar cu Internetul. Asa-numitul „webdoc” este unul dintre hibrizii semnificativi ai unui prezent in care, din ce in ce mai mult, produsele media si publicul lor migreaza catre platforme online.

Fondat la sfarsitul anilor ‘30, National Film Board of Canada (NFB) este o institutie legata de traditia documentarului international si de o serie de revolutii tehnologice si creative in domeniul animatiei si al stereoscopiei. In ultimii ani, departamentul Interactive al NFB a pozitionat Canada in fruntea tarilor cele mai semnificative pe harta globala a „storytelling”-ului digital.

Pentru mai multe informatii despre evenimentele organizate pe „kino-maidan”-ul One World Romania, vizitati pagina dedicata acestora.

Sursa: oneworld.ro

afis-web-4671422