Saptamana Sanatatii Mintale editia a V-a continua la Cluj-Napoca pana duminica, 25 mai 2014

0

Saptamana Sanatatii Mintale editia a V-a continua la Cluj-Napoca  cu evenimente non-formale si ateliere de dezvoltare personala. In primele patru zile, clujenii au avut parte de prezentari din partea unor respectati specialisti in domeniul psihologiei si psihiatriei. In continuare, ei se vor putea bucura de evenimente inedite destinate bunastarii lor mintale.

Saptamana Sanatatii Mintale continua la Cluj-Napoca cu o serie de evenimente unice. Astfel,

  • Vineri, 23 mai, clujenii sunt invitati la „Cafeneaua cu suflet” incepand cu ora 18:00 in cafeneaua La Cizmarie, pentru discutii deschise pe teme precum fericirea, echilibrul intre viata personala si cea profesionala sau ce ne ajuta sa trecem peste o zi grea.
  • Sambata, 24 mai, ei vor putea din nou „citi” carti vii la Biblioteca Vie, eveniment desfasurat la British Council Cluj incepand cu ora 17:00. Biblioteca Vie le va da ocazia sa auda pe viu, intr-un cadru intim, povestile de viata ale unor persoane care s-au confruntat cu probleme precum atacuri de panica, depresie, dependenta de substante, dar si divort dupa decenii de casnicie sau revenirea dupa o dezamagire in dragoste.
  • Sambata, 24 mai si duminica, 25 mai, trei ateliere de dezvoltare personala ii asteapta pe cei ce vor sa se autocunoasca prin psihodrama, sa incerce scrierea creativa sau sa fie initiati in „Mindfulness: arta de a trai prezentul”.
  • Duminica, 25 mai, incepand cu ora 18:00 in Zorki Photo Café, Minte Forte a pregatit o seara de arte si psihologie pentru a marca incheierea inca unei editii de succes a Saptamanii Sanatatii Mintale.

Primele patru zile ale Saptamanii Sanatatii Mintale de anul acesta au propus comunitatii clujene prelegeri pe teme variate: „Recuperarea in schizofrenie”,  „Adolescentii si opozitionismul”, „Cum dobandim rezistenta emotionala?” si „Perfectionismul si implicatiile sale”. Zeci de participanti au venit interesati sa afle mai multe pe aceste teme si pregatiti cu intrebari pentru specialistii invitati. Ei au fost incurajati sa-si invinga prejudecatile, dar si sa acorde atentie propriilor nevoi de sanatate mintala.

In premiera in 2014, in saptamanile premergatoare Saptamanii Sanatatii Mintale, Minte Forte a lansat trei clipuri si un spot radio ca parte a unei campanii de constientizare pe tema importantei sanatatii mintale a fiecaruia dintre noi. Clipurile se pot vizualiza la adresa: http://www.youtube.com/channel/UC19vDCxT0qSE0PDW6-XkUuw

Saptamana Sanatatii Mintale este cel mai vechi proiect al Asociatiei Minte Forte si un eveniment de marca in calendarul clujean. Desfasurat sub sloganul „E timpul sa vorbim”, proiectul urmareste educarea publicului clujean cu privire la intreg spectrul problemelor de sanatate mintala. Proiectul creeaza o punte necesara intre populatie si specialistii in sanatate mintala si are un impact major datorita caracterului sau participativ.