Cooperare interetnica pentru comuna Brahasesti

0

Proiectul ”Cooperare interetnica pentru comuna Brahasesti”, implementat de  Asociatia Romano ButiQ, impreuna cu Fundatia Toflea si Consiliul Local Brahasesti, are ca obiectiv general contributia la dezvoltarea comunitatii rurale interetnice Brahasesti, pe plan social si economic, prin implicarea membrilor comunitatii in procesul de dezvoltare locala si prin incurajarea dialogului intercultural.

Existenta unui astfel de proiect vine in ajutorul cetatenilor comunei Brahasesti care au nevoie de instrumente si abilitati necesare pentru a participa activ la dezvoltarea comunitatii. Astfel, cei trei parteneri vor contribui la crearea unui climat in care membrii comunitatii, atat romi cat si ne-romi, sa poata sa se implice in identificarea exacta a nevoilor comune si conceperea de actiuni pentru gasirea unor solutii adecvate si sustenabile pe termen lung.

Stimularea dialogului intercultural si a relatiilor de cooperare sunt principalele mecanisme care vor fi create si dezvoltate in cadrul proiectului, necesare pentru facilitarea implicarii membrilor comunitatii si pentru stimularea responsabilitatii. Pentru ca acest proces sa fie posibil si sa aiba sanse de reusita, in proiect se va miza foarte mult pe stimularea cooperarii interetnice, intre membrii de etnii diferite ai aceleiasi comunitati,  dar si pe crearea si consolidarea relatiei dintre comunitate si autoritatile publice locale.

Problemele cu care se confrunta comunitatile, in special cele in care traiesc persoane de etnie roma, sunt multiple si parte dintr-un cerc vicios in care efectul devine cauza care genereaza o alta problema. De aceea, prin activitatile din proiect intervenim in  mai multe arii, concomitent, din viata comunitatii Brahasesti:  crearea de grupuri de initiativa care sa comunice periodic cu autoritatile locale, furnizarea de instrumente si abilitati pentru identificarea problemelor si generarea de solutii (inclusiv atragerea de finantari externe), stimularea si sprijinirea initiativelor antreprenoriale, activitati educative  si tabere recreative pentru o parte din copii care invata in cele doua scoli din comunitate sau evenimente de tip living library pentru cresterea increderii si a determinarii la nivelul populatiei comunei. In toate activitatile vor fi implicate atat persoane de etnie roma cat si de etnie romana, pentru a demonstra si stimula necesitatea cooperarii fundamentata pe existenta unor nevoi si interese comune si nu determinata de criterii etnice.

Viziunea Romano Butiq si a partenerilor sai, atunci cand vine vorba de cresterea si dezvoltarea comunitatilor este una in care beneficiarul este mai degraba partener de lucru, unde solutiile sunt posibile si genereaza sustenabilitate doar prin implicarea directa a persoanelor carora le este dedicat proiectul, in cazul de fata, cetatenii comunei Brahasesti.  Stim ca nu exista solutii de-a gata, iar cheia procesului de dezvoltare comunitara este imputernicirea membrilor comunitatii si determinarea acestora sa se implice si sa contribuie la gasirea de solutii si genererea de schimbare sociala pozitiva, sa participe activ la viata comunitatii si la dezvoltarea ei. Finantarea de care beneficiaza proiectul este in valoare de 74.700 € pe o durata de 18 luni.

Proiectul ”Cooperare interetnica pentru comuna Brahasesti” este finantat prin granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondului ONG in Romania.