Natura e in curtea scolii

0

“Natura e in curtea scolii” este proiectul Asociatiei Centrul de Educatie pentru Dezvoltare Durabila care a avut drept obiectiv reabilitarea terenului din curtea Scolii gimnaziale “Geo Bogza” din Balan judetul Harghita. Acesta a valorizat sprijinul financiar al Fundatiei pentru Parteneriat si MOL Romania prin programul Spatii Verzi si s-a bucurat de sustinerea logistica a celor doi parteneri – scoala si primaria orasului -, la care s-a adaugat munca depusa de peste 100 de voluntari. Valoarea proiectului este de 11.168,6 RON (aproximativ 2500 Euro).

Pana acum doua luni spatiul din curtea scolii era acoperit cu steril, bitum degradat, pietre si chiar de apa dupa ploi. Acum el a capatat valente educationale si terapeutice prin amenajarea a 1275 mp de teren, pe care au fost insamantati  peste 800 mp de gazon, la care se adauga plantarea a peste 137 de arbori si arbusti dar si a 100 de fire de flori.  Conceptul amenajarii – unic in Romania – a pornit de la crearea unei sali de clasa in aer liber inconjurata de materiale didactice palpabile.  Astfel “sala de clasa” inconjurata de gard viu are in interior o “carte de lemn” pe care se pot pune planse necesare in timpul lectiilor, un panou de lemn care tine locul unei table, un postament cu pupitru si scaun pentru profesor, dar si 7 banci de lemn pentru elevi care au primit numele zilelor saptamanii pentru a le spori atractivitatea. Au fost create cateva spatii dedicate disciplinelor ce pot fi tinute in spatiul reabilitat. Spre exemplu coltul biologiei are drept piesa de rezistenta  un  “hotel al insectelor” unde se afla patru habitate: fan, lemn, caramizi, radacini cu sol si in care micile vietuitoare au poposit deja, specii adaptate la uscaciune (catina), arbusti montani (scorus), dar si doua radacini cu sol care sunt adevarate suporturi didactice pentru elevii ce vor putea intelege cum se determina varsta unui copac si modul in care se hranesc plantele.  Biologia beneficiaza si de un colt umed  unde a fost amenajat un mic lac inconjurat de ferigi, iarba de apa, muschi de pamant, tipirig si salcii. Coltul geografiei are un ceas solar si un adapost meteorologic, iar in coltul matematicii se afla pietre colorate pe care copii le vor folosi sa faca operatii simple.  Piesa cea mai spectaculoasa a curtii scolii este alea terapeutica si senzoriala care inconjoara spatiul educational si are o lungime de aproape 100 m, latime de 1,5 m si opt secvente cu diferite materiale: iarba, nisip, conuri de brad, piatra, crengi subtiri, busteni, muschi de pamant si rumegus.  Pe aceasta elevii sau profesorii lor pot pasi desculti pentru a descoperi senzorial diferenta intre materiale, dar si valoarea terapeutica a unei astfel de experiente.  Spatiul a fost completat cu trei cosuri de lemn pentru colectarea selectiva a deseurilor si de un suport de biciclete realizat din acelasi material.

In luna iunie elevii de la Scoala gimnaziala “Geo Bogza” au avut ocazia sa participe la primele lectii de educatie ecologica non-formala in spatiul amenajat. In cadrul acestora s-au bucurat de toate lucrurile noi care au aparut in curtea scolii – si la care multi dintre ei au contribuit -, iar profesorii lor au folosit suporturile didactice din portofoliile realizate de Asociatia Centrul de Educatie pentru Dezvoltare Durabila.

Din aceasta toamna conducerea scolii va programa ore de curs in spatiul reabilitat prin acest proiect si va invita elevi alaturi de cadre didactice de la celelalte institutii de invatamant din orasul Balan sa cunoasca beneficiile educationale ale acestui spatiu.