„CU VETO-UL PE MASA– Ce poate pierde si ce poate castiga Romania in negocierile privind viitorul buget UE”

0

Centrul Roman de Politici Europene (CRPE) publica analiza variantelor de negociere pe care Romania le are in decizia privind viitorul buget multianual al UE (2014-2020), precum si estimarea sumelor pe care le-ar putea primi pe Politica de Coeziune si pe cea Agricola, in cel mai optimist ori in cel mai pesimist scenariu.

Lovite de criza, cu reguli stricte de disciplina bugetara si bugete de austeritate, statele bogate vor sa dea cat mai putini bani Uniunii Europene din 2014. Aceste sume ar fi destinate in mare parte statelor membre noi, printre care si Romania, care ar vrea sa obtina alocari cat mai consistente. Unele din asteptarile cheie ale Bucurestiului au fost tot timpul legate de primirea unor sume mai mari prin Politica Agricola si cea de Coeziune. Chiar si in cel mai rau scenariu vehiculat, este foarte probabil sa primim mai mult decat pana acum, insa nu la fel de mult precum asteptarile initiale create de propunerea Comisiei Europene.

Propunerea de buget facuta saptamana trecuta de Presedintele Consiliului European Herman van Rompuy aduce un element nefavorabil Bucurestiului: legarea viitoarelor alocari de rata de absorbtie din prezent (articolul 45 din propunerea Rompuy stabileste un model de calcul care in interpretarea  oficialilor romani singularizeaza tara noastra). 

Este de remarcat ca aceasta idee plutea in aer inca dinainte de propunerea oficiala a lui van Rompuy – un memorandum interguvernamental consultat de CRPE lua in considerare invocarea dreptului de VETO de catre Romania daca aceasta propunere va fi facuta. Cu alte cuvinte, opinia fata de propunerea van Rompuy este similara la Guvern si Presedintie, diferentele fiind date de strategia care ar trebui urmata in negocieri. 

Totusi, chiar in scenariul negativ in care aceasta propunere ramane in vigoare, rezultatul concret (propus tot de van Rompuy in acelasi articol 45) este ca fondurile alocate Romaniei vor putea creste cu maximum 15% fata de cat a primit pana acum. Declaratiile publice care spun ca Romania pierde bani sunt inutil alarmiste: Romania pierde doar fata de asteptarile maximale initiale. De fapt, Romania a avut la dispozitie aproximativ 34 de miliarde de euro in 2007 – 2013. Potrivit scenariilor de lucru oficiale (consultate de CRPE) discutiile actuale au ca miza un minim de 40 de miliarde si un maxim de 45 de miliarde (alocari totale pentru Romania in 2014 – 2020). Cu alte cuvinte Romania oricum va primi in viitor mai multi bani de la UE decat are alocati in prezent, dilema este cat de multi.  In aceste conditii, discutiile despre VETO trebuie sa tina cont de cifrele aflate pe masa. Dupa precedentul candidaturii Serbiei, un VETO la buget ar consolida imaginea Romaniei de stat – problema care abuzeaza de cazurile cand unanimitatea este necesara.  Asta mai ales ca deja chestiunea VETO-ului este discutata la Bucuresti, si s-a auzit si in restul UE, ca tinand mai degraba de conflictul Premier – Presedinte decat de negocierea propriu-zisa a bugetului UE. Dupa ce primii doi oficiali ai statului roman au schimbat mesaje furioase si publice legate de chestiunea VETO-ului, este prea tarziu sa convingem pe cineva ca pozitia Romaniei este legitim limitata la discutiile pe buget. Dimpotriva, s-a creat deja impresia ca Romania ia ostatice negocierile din motive de politica interna.

Cititi raportul integral pe noul site al CRPE: www.crpe.ro