Andrei Chirtoc, initiatorul Galantom: Nu am inventat noi roata, dar i-am adaugat un “sistem de spite” mai potrivit realitatilor romanesti

0

“Galantom este un om mereu dispus sa ii ajute pe altii, in mod dezinteresat; generos; darnic; marinimos. Galantom.ro este platforma care ajuta participantii la evenimente sportive sa stranga fonduri pentru proiectele ONG-urilor care aduc schimbare in comunitate.”

Povesteste-ne putin despre proiectul vostru. Care este scopul lui?

Galantom este un proiect social inovativ pentru Romania care are mai multe valente. Este o platforma de fundraising online prin intermediul participantilor la evenimente sportive care isi pun pasiunea pentru sport in slujba unei cauze caritabile. Este un instrument foarte util de fundraising si promovare pentru organizatii. In acelasi timp, incearca sa cristalizeze in jurul sau o comunitate a celor pasionati de miscare si sport care sunt si implicati social.

Scopul platformei este sa creasca nivelul de implicare sociala a indivizilor si sa contribuie la dezvoltarea mediului ONG din Romania pe care il vedem ca generator de schimbare cheie in societate.

Cum v-a venit ideea sa faceti un astfel de website? Cu ce se diferentiaza el de altele care isi propun sa stranga fonduri?

Nu am inventat noi roata, dar i-am adaugat un “sistem de spite” mai potrivit realitatilor romanesti. Conceptul de fundraising online prin evenimente sportive este de ani buni foarte popular in vest si platforme similare exista in mai multe tari.

Prima data in Romania conceptul a fost implementat, intr-o forma centralizata, la Transmaraton, competitie de alergare pe Transfagarasan, eveniment care a strans in doua editii 153.547 RON pentru trei cauze caritabile. Intalnirea mea cu Gabriel Solomon, el organizator al Transmaratonului, eu reprezentant al uneia dintre organizatiile beneficiare, a generat ideea de a largi impactul social al acestei platforme. Asa am decis sa dezvoltam Galantom.

Sunt mai multe lucuri prin care Galantom se diferentiaza de alte platforme de crowdfunding de la noi, dar cred ca cel mai important este implicarea fundraiserilor voluntari in procesul de fundraising. Participantii la evenimente sportive, care gasesc o motivatie personala in plus prin sprijinirea unei cauze caritabile, devin fundraiseri voluntari ai organizatiilor si ambasadori ai cauzelor acestora pe termen lung.

In plus, platforma este construita in asa fel incat sa faciliteze comunicarea organizatiilor cu fundraiserii si donatorii si sa ofere instrumente de raportare comparativa a rezultatelor.

Ce rezultate a avut pana cum? Poti te rog sa imi spui care a fost cea mai mare realizare a website-ului?

Am inceput sa testam platforma anul trecut, in luna August. Primul eveniment a fost Maratonul International Bucuresti 2013. Pana acum rezultatele ne fac sa fim foarte optimisti: avem 15 organizatii partenere pe platforma, 144 de fundraiseri, 1768 de donatori si 155.535 RON stransi. Un alt indicator foarte bun este donatia medie care oscileaza in jurul sumei de 87 RON, o medie foarte buna pentru donatiile individuale.

Ce planuri de viitor aveti?

Ne-am stabilit un obiectiv major care sa ne tina mereu cu privirea tintita in sus: ne dorim ca 20% dintre participantii la evenimentele sportive sa faca cel putin o data fundraising pe platforma Galantom.

Pentru 2014 ne-am stabilit ca obiective atragerea a 50 de organizatii pe platforma si crearea a 1000 de pagini de fundraising, cu o medie de 500 RON stransi pentru cauzele beneficiare pe fiecare pagina.  

Ce ne mai dorim este sa dezvoltam aplicatii de raportare a rezultatelor si de comunicare cu fundraiserii si donatorii care sa vina in sprijinul organizatiilor beneficiare. De asemenea, ne dorim sa cream aplicatii care sa faciliteze colectarea de fonduri online pentru a-i sprijini pe fundraiserii voluntari.