Fondul ONG: Mai multi bani pentru proiectele care schimba Romania in bine

0

Membrii ai ONG-urilor din toata tara, finantatori si autoritati s-au reunit pentru a-si prezenta rezultatele si pentru a face parteneriate si planuri de viitor in cadrul conferintei organizate de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile la finalul Programului Fondul ONG in Romania din cadrul Mecanismului Financiar al Spatiului Economic European.

95 organizatii neguvernamentale au primit finantari nerambursabile in valoare de aproxomativ cinci milioane de euro in cadrul programului Fondul ONG derulat in perioada iunie 2008 – aprilie 2011. Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile a administrat acest fond impreuna cu partenerii sai, Fundatia pentru Parteneriat si Fondul de Dezvoltare a Euroregiunii Carpatice – FDEC Romania, acordand granturi, consiliere si sprijin in derularea activitatilor de catre organizatiile beneficiare. ONG-urile din tara au arata un interes deosebit pentru acest program, fiind depuse aproape o mie de aplicatii, de zece ori mai multe decat a acoperit Fondul.

Inovatie si sustenabilitate in proiectele implementate

Organizatiile neguvernamentale au implementat prin acest program 115 proiecte din cinci domenii majore de activitate: consolidarea democratiei, oportunitati de participare pentru copii si tineri, incluziune sociala si acces la servicii sociale, protectia mediului si patrimoniu cultural. Inovatia, unul dintre criteriile de selectie ale proiectelor, s-a reflectat si la nivel de rezultate. De exemplu, pentru prima data in Bucuresti a avut loc o prima expozitie de antropologie urbana care a implicat multi cetateni, in Hunedoara copii din mediile defavorizate si-au dezvoltat abilitati antreprenoriale, iar liceeni din sase orase din tara si-au constituit prima banca a tinerilor, Youth Bank, prin care strang bani pentru a finanta, la randul lor, proiecte. Proiectul este un succes pentru ca, desi a fost lansat cu ajutorul Fondului ONG, acum nu mai are nevoie de finantare, fiind sustinut de mediul de afaceri.

Conform ambasadorului Regatului Norvegiei in Romania, Øystein Hovdkinn, proiectele derulate de ONG-urile beneficiare aduc o perspectiva pozitiva asupra Romaniei. “Sectorul neguvernamental este unul dintre motive pentru care sunt mai optimist in legatura cu dezvoltarea Romaniei. Stirile negative din presa romaneasca despre coruptie, scandaluri publice si proasta guvernare, ne-ar putea face pesimisti in legatura cu directia in care se indreapta Romania. Am intalnit, totusi,  atatia oameni dedicati, idealisti si muncitori in ONG-uri, incat cred ca aceasta e o importanta forta pozitiva care ar trebui consolidata pentru a ajuta Romania sa evolueze in directia buna.” , a declarat ambasadorul.

O componenta importanta a acestui program a fost patrimoniul cultural. In Bucuresti se pot vedea marcaje pe cladirile cu valoare istorica, iar pe Internet o harta interactiva pe care se pot gasi informatii despre acesta cladiri, toate acestea fiind realizate in cadrul unui proiect de 13 000 de euro. Au fost reabilitate monumente cu valoare culturala iar, pentru multe din aceste proiecte, finantarea Fond a fost doar un stimul, Ministerul Culturii si Patrimoniului Cultural preluandu-le pentru a le dezvolta mai departe. “Implicarea sectorului ONG a fost cel mai bun valorizator al patrimoniului cultural national in ultimii ani. Din lista ampla de proiecte finantata de Fondul ONG din Romania, ma bucur sa observ ca societatea civila din Romania s-a maturizat devenind un partener din ce in ce mai credibil.”, a afirmat Bogdan Trimbaciu din partea Ministerului Culturii si Patrimoniului Cultural.

Provocari pentru viitor

Prin atelierele organizate in cadrul conferintei, reprezentantii organizatiilor au analizat impactul proiectelor derulate si si-au exprimat asteptarile in ceea ce priveste urmatoarea perioada de finantare din perioada 2009-2014. Mai putin accent pe inovatie si continuitatea proiectelor implementate pana acum, alocarea de fonduri mai mari pentru proiectele mici, mai mult timp de implementare a proiectelor, specificatii mai clare in ghid sau sesiuni de informare legate de raportare sau de proceduri de lucru, au fost cateva dintre dorintele ONG-urilor in ceea ce priveste viitoarele proiecte.

Fondul ONG 2009-2014: finantare de patru ori mai mare

O parte dintre aceste solicitari au fost deja luate in calcul de catre initiatorii programului, asa cum a aratat Pawel Krzeczunowicz, reprezentant al Biroului de Mecanismului Financiar al Spatiului Economic European. „Diferentele dintre cele doua programe constau in faptul ca urmatoarea perioada de finantare va fi mai bine focalizata, pentru a oferi un sprijin relevant pentru asigurarea impactului si nu se va mai axa pe finantarea proiectelor, ci pe cea a programelor, care includ proiecte.”, a declarat Pawel Krzeczunowicz. Conform acestuia, suma alocata in Romania pentru proiecte va creste de aproximativ patru ori, ajungand la aproape 20 milioane de euro. Pawel Krzeczunowicz a mai precizat faptul ca Fondul ONG pentru perioada 2009-2014 va fi operabil, cel mai probabil, la mijlocul anului 2012, dar ca timpul de implementare a proiectelor va fi mai lung.

In cea de-a doua perioada de finantare, pe langa obiectivul deja existent – reducerea disparitatilor economice din Spatiul Economic European – a fost adaugat un al doilea, si anume intarirea relatiilor bilaterale intre tarile doantoare (Norvegia, Islanda si Liechtenstein) si cele beneficiare.

Carta Alba a sectorului ONG din Romania

Un alt moment important al conferintei de joi l-a reprezentat prezentarea Cartei Albe a sectorului ONG din Romania, un document de politica publica a carui varianta preliminara reflecta cele mai importante teme de interes pentru sectorul neguvernamental in acest moment. „Speram ca acest document sa fie o agenda de advocacy a sectorului non-guvernamental, elaborat prin consultarea si cu sustinerea unui numar cat mai mare de organizatii din acest sector”, a declarat Simona Constantinescu (FDSC).

Carta Alba marcheaza inceputul unui proces continuu, deschis si participativ de identificare, documentare, prioritizare si sustinere ulterioara in fata autoritatilor publice, a temelor de interes pentru sectorul non-guvernamental.

Andreea Giuclea si Monica Marincas

Materiale disponibile sesiune Fond ONG:

Discursul E.S. Øystein Hovdkinn, Ambasadorul Norvegiei

Consolidarea democratie – Atelier 1

Oportunitati pentru participarea copiilor si tinerilor la viata comunitatii – Atelier 2

Incluziune sociala si acces la servicii sociale – Atelier 3

Protectia mediului – Atelier 4

Supporting civil society – Pawel Krzeczunowicz, Senior Policy & MoU AdvisorFinancial Mechanism Office

Fondul ONG in Romania – Ionut Sibian, Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile

Concluzii ateliere

Materiale disponibile sesiune Carta Alba

Democratie participativa si drepturile omului – Atelier 1

Economie sociala – Atelier 2

Sustenabilitatea financiara a sectorului ONG – Atelier 3

Prioritatea absoluta acordata educatiei – Atelier 4

Dezvoltare durabila si protectia mediului – Atelier 5

Concluzii Ateliere

Concluzii atelier Democratie participativa si drepturile omului

– Concluzii atelier Dezvoltare durabila si protectia mediului

– Concluzii atelier Economie sociala

– Concluzii atelier Educatie

– Concluzii atelier Sustenabilitatea financiara a sectorului ONG