Cu patru ani intarziere, statul roman a rambursat, partial, banii cheltuiti in programul contra violentei din scoli

0

Organizatia Salvati Copiii Romania atrage atentia asupra riscului in care se afla programele sociale derulate de sectorul neguvernamental, din cauza gestionarii deficitare a fondurilor europene de catre statul roman. Intarzierile platilor, rambursarile amanate, lipsa predictibilitatii si cererile cu caracter retroactiv vulnerabilizeaza programele pe care Salvati Copiii le deruleaza in unicul beneficiu al copiilor.

Dupa patru ani de la finalizarea proiectului „Tinerii Impotriva Violentei”, derulat in parteneriat cu Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice si finantat din Fondul Social European (prin Programul Operational Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane – POS DRU, domeniul major de interventie 1.1 Acces la educatie si formare initiala de calitate), organizatia nu a reusit sa recupereze integral suma cheltuita. Astfel, pana la inceputul anului 2016, din totalul de 400.000 euro au fost rambursati 260.000 euro. Daca suma poate sa para minora pentru statul roman, ea este semnificativa pentru o organizatie neguvernamentala.

Ca simplu exercitiu, daca suma integrala amintita ar fi fost rambursata la timp, in anii care s-au scurs de la finalizarea proiectului (2012-2015), peste 1.600 de copii cu parintii plecati la munca in strainatate ar fi beneficiat de servicii socio-educationale complexe si monitorizare psihologica in cadrul a opt centre educationale.

Importanta obiectivelor programului finantat

Programul “Tinerii impotriva violentei” a avut ca obiectiv educarea non-violenta a copilului, astfel incat acesta sa nu preia modelul comportamental violent al adultilor, sa nu inteleaga si sa accepte violenta ca pe ceva firesc, sa invete sa isi gestioneze propriile conflicte si sa asimileze metode de relationare non-violente, sa dezvolte si sa adopte un comportament echilibrat in relatiile cu ceilalti.

Pentru acest program, extrem de important in contextul agresivitatii crescute cu care se confrunta societatea romaneasca in familie, in scoala sau pe strada, Organizatia Salvati Copiii a avansat din fonduri proprii peste 400.000 euro, bani care ar fi trebuit rambursati din fonduri structurale de la OIPOSDRU din cadrul Ministerului Educatiei in cei trei ani de implementare a proiectului.

Salvati Copiii reaminteste ca, potrivit ultimelor date procesate de Ministerul Educatiei, violenta din scoli este o problema acuta, cu repercusiuni pe termen lung asupra intregii societati: astfel, in 2015, intr-o singura zi, au fost raportate aproximativ 75 de cazuri de violenta in scoli.

Potrivit statisticii de la finalul anului trecut, in anul scolar 2014-2015, au fost raportate 18.793 de cazuri de violenta in scoli, sub toate formele ei, in conditiile in care o cercetare efectuata de Salvati Copiii arata ca violenta ramane una dintre metodele considerate educationale de 63% dintre parinti

In perioada noiembrie 2008 – octombrie 2011, Salvati Copiii a derulat programe de informare pentru combaterea violentei in scoli in 180 de scoli, pentru 13.176 de copii, 1.000 de parinti si 1.800 de specialisti din domeniul educatiei, sanatatii si protectiei sociale.

Salvati Copiii a creat si implementat un sistem de monitorizare a fenomenelor de violenta in scoli, ca partener al proiectului derulat impreuna cu Ministerul Educatiei, Institutului de Stiinte ale Educatiei, Autoritatea Nationala pentru Tineret si Agentia OSC SRL.

Eforturile Organizatiei Salvati Copiii de a recupera banii alocati programului “Tinerii Impotriva Violentei”

In acesti patru ani, Organizatia Salvati Copiii a trimis catre Ministerul Educatiei Nationale, OIPOSDRU-MEN, AMPOSDRU si Ministerul Fondurilor Europene peste 30 de adrese de solicitare a depunerii, verificarii, aprobarii si platii cererilor de rambursare pentru acest proiect.

Cererea de rambursare nr. 2, intermediara, a fost validata in martie 2013, la doi ani de la depunere si la un an si jumatate de la finalizarea proiectului, iar Cererea nr. 3, finala, a fost depusa de trei ori, in noiembrie 2011, decembrie 2013 si ianuarie 2015, solicitandu-se redepunerea acesteia cu respectarea unor Instructiuni aparute dupa finalizarea proiectului.

OI POSDRU MEN a aprobat in octombrie 2015 rambursarea a 95% din suma cheltuita si solicitata prin Cererea finala depusa de catre Salvati Copiii. Pana acum, organizatia a primit 65% din aceasta suma, diferenta reprezentand partea din Bugetul National si TVA pe care Ministerul Educatiei Nationale nu le-a virat inca.

„Ceea ce vrem sa aratam este ca modul in care se deruleaza aceste proiecte trebuie sa fie transparent, responsabil si bazat pe respectul partilor implicate. Beneficiarul final al proiectului a fost de fapt Ministerul Educatiei si acesta avea obligatia sa sustina si sa faciliteze derularea in bune conditii a proiectului mai ales ca era vorba de reducerea violentei din scoli. Timp de patru ani, Salvati Copiii a facut nenumarate demersuri prin memorii, intampinari prin avocati si audiente la ministerele Educatiei, Finantelor si Fondurilor Europene pentru a obtine fondurile pe care statul roman s-a angajat sa le dea prin proiect. Urmatoarele fonduri structurale pe care statul roman ar trebui sa le lanseze au fost intarziate cu doi ani, in lipsa unei metodologii si a unor mecanisme de implementare clare. Salvati Copiii cere ca aceste organizatii neguvernamentale care au expertiza in proiecte europene sa fie consultate in privinta metodologiei de selectie si derulare a urmatoarelor proiecte pentru a se evita umilinta la care au fost supuse in anii din urma”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Presedintele Executiv Salvati Copiii Romania.

Sectorul neguvernamental din Romania este astfel, o data in plus, pus intr-una dintre cele mai dificile situatii, de multe ori trebuind sa opteze intre programele pe care le deruleaza, nu pentru ca nu ar exista fonduri, ci pentru ca acestea sunt blocate de statul roman.

Ne aflam intr-o situatie paradoxala, cea in care, teoretic, banii exista, dar practic, ei nu pot fi folositi. Vorbim despre fonduri europene, destinate printre altele si educatiei si incluziunii sociale, fonduri care nu sunt ale vreunei organizatii neguvernamentale sau ale statului, ci ale persoanei in nevoie. La ea nu mai ajung banii, nu mai beneficiaza de sprijin pentru nevoia identificata. In aceasta ecuatie, statul ar trebui sa fie garantul, iar organizatia neguvernamentala intermediarul care identifica si sprijina activ beneficiarul. Cand statul nu mai garanteaza acuratetea procesului, ONG-urile sunt, iata, blocate. Iar efectele, oricate eforturi ar face ONG-ul, se rasfrang in cele din urma si asupra beneficiarului sau comunitatilor in care ne dorim sa generam schimbari“, spune Ionut Sibian, Director Executiv al Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC).

Ionut Sibian mentioneaza ca disfunctionalitatile in rambursare au dus la intarzierea multor contracte, cateva ONG-uri fiind puse in situatia grava de a-si opri sau redimensiona activitatea.

„Salvati Copiii Romania a fost nevoita sa actioneze in judecata Ministerul Educatiei si unitatea care implementa programul operational, pentru obtinerea unor drepturi stipulate in contractul incheiat la obtinerea proiectului. Banii si timpul folosit pentru toate aceste demersuri implica resurse importante pentru orice organizatie si descurajeaza oamenii de buna-credinta sa se mai implice in asemenea proiecte”, precizeaza  Gabriela Alexandrescu, Presedintele Executiv Salvati Copiii Romania. 

Dincolo de lipsa de transparenta si de deficientele de comunicare, decidentii din Ministerul Educatiei ar fi trebuit sa inteleaga faptul ca, in acest proiect, beneficarii final erau scolile aflate chiar in responsabilitatea ministerului, adauga Gabriela Alexandrescu.

Mai multe date despre proiect gasiti pe:

– Site-ul proiectului Tinerii Impotriva Violentei: http://bit.ly/1PXdCWc

– Site-ul Salvati Copiii Romania: http://bit.ly/1UOLaXv

Pentru orice alte detalii specialistii de la Salvati Copiii va stau la dispozitie.

Despre Salvati Copiii Romania
Salvati Copiii Romania este o organizatie neguvernamentala, de utilitate publica, non-profit, care militeaza activ pentru drepturile si protectia copilului in Romania, din 1990, in acord cu prevederile Conventiei Natiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Programele Organizatiei sunt adresate tuturor copiilor, cu o atentie deosebita catre cei aflati in situatii dificile – copiii din comunitatile dezavantajate, copiii victime ale violentei, exploatarii prin munca, traficului sau neglijarii, copiii refugiati etc. In cei 26 de ani de activitate, peste 1.340.000 copii au fost implicati in campaniile si programele desfasurate de Organizatie. Salvati Copiii Romania este membru al Save the Children International, cea mai mare organizatie independenta din lume care promoveaza drepturile copilului si care cuprinde 30 de membri si desfasoara programe in peste 120 de tari.