A fost lansata a doua runda de finantare in cadrul Fondului Tematic pentru Parteneriate si Experti

0

Organismul Intermediar Elvetian pentru administrarea Fondului Tematic pentru Parteneriate si Experti format KEK-CDC Consultants, Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile si Fundatia pentru Parteneriat anunta lansarea celei de-a doua runde a Schemei de grant pentru Parteneriate.

Principalul obiectiv al Schemei de grant pentru Parteneriate consta in promovarea si consolidarea parteneriatelor institutionale dintre partenerii romani si elvetieni, pentru a contribui la solutionarea provocarilor specifice dezvoltarii, la intarirea capacitatii si structurilor partenerilor institutionali romani, pentru a beneficia de valoarea adaugata elvetiana si a contribui la intarirea parteneriatelor.

In cadrul celei de-a doua runde de cereri de propuneri de proiecte, va fi alocat un buget total de 3.183.641,76 CHF impartit in granturi mici, intre 10.000 CHF si 100.000 CHF si  granturi mari, cuprinse intre 100.001 CHF si 250.000 CHF.

Vor putea solicita finantare organizatiile neguvernamentale si nonprofit, infiintate legal si cu sediul in Romania, organizate si conduse conform legislatiei romanesti in vigoare cu privire la organizatiile neguvernamentale, autoritatile romane locale si centrale, institutii/agentii publice, servicii guvernamentale deconcentrate la nivel local, sindicatele si patronate reprezentative si  recunoscute la nivel national.

Pentru a putea obtine finantare nerambursabila in cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte este necesara stabilirea unui parteneriat cu (cel putin) o organizatie sau institutie din Elvetia. Parteneri elvetieni pot fi: organizatii neguvernamentale si nonprofit, inregistrate conform legislatiei in vigoare in aceasta tara, organizatii publice sau guvernamentale, entitati teritoriale, sindicate si patronate.

De asemenea, este posibil si parteneriatul cu entitati de pe teritoriul Romaniei. Acestea pot fi: organizatii neguvernamentale si nonprofit, autoritati romane locale si centrale, institutii/agentii publice, servicii guvernamentale deconcentrate la nivel local, entitati teritoriale romane, parteneri sociali romani (sindicate si patronate representative si  recunoscute la nivel national).

Un solicitant poate depune maxim 1 (una) cerere de finantare, indiferent de tipul de grant vizat, iar durata proiectelor poate fi de minim 18 luni si maxim 36 luni.

Termenul limita pentru depunerea cererilor de finantare la sediul FDSC este 26 iunie 2014, orele 17:00, ora locala.

Intrebarile pot fi adresate prin e-mail la adresa [email protected] sau prin fax la numarul 021-310-01-80, nu mai tarziu de 20 iunie 2014.

In cadrul primei runde de cereri de propuneri de proiecte, lansata in 2012, au fost primite 116 aplicatii dintre care au fost selectate 14 aplicatii castigatoare carora li s-a alocat un buget de 2.800.000 CHF. Lista proiectelor castigatoare poate fi consultata aici.

Mai multe detalii pe www.fdsc.ro.