Noi finantari pentru organizatiile neguvernamentale acordate de Primaria Onesti

0

Organizatiile neguvernamentale (ONG) din Onesti pot depune dosarele cu proiecte pentru finantare nerambursabila din partea Primariei Onesti pana pe data de 18 septembrie, ora 12.00. Domeniile care sunt finantate de catre administratia locala onesteana se refera la copii si tineret, protectia mediului si protectia animalelor, turism si activitati sportive, asociatii religioase, programe culturale, educatie si activitati civice, activitati social-caritabile, activitati de promovare a Onestiului.

Conform directorului executiv al Directiei Administratiei Publice din cadrul Primariei Onesti, consilier juridic Robert Ionut Chiriac, “evaluarea şi selecţia proiectelor depuse în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se va face în sistem competitiv pe baza selecţiei publice de proiecte, până la data de 18 octombrie 2015, în conformitate cu criteriile generale de evaluare prevăzute în Legea nr. 350/2005 şi cu criteriile specifice de evaluare prevăzute în Regulament, de către Comisia de evaluare şi selecţionare a proiectelor numită prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Oneşti”.

Aceasta este a doua sesiune de finanţare din anul 2015 si in cadrul ei vor fi acordate fonduri  in valoare totala  de 34.350 lei. Suma solicitată de fiecare ONG pentru un proiect nu poate depăşi o treime din fondul total alocat pentru finanţarea proiectelor din domeniile menţionate. Finanţări le nerambursabile trebuie însoţite de o contribuţie de minimum 10% din valoarea totală a proiectului din partea beneficiarului.

“Documentaţia de finanţare nerambursabilă se poate descărca de pe site-ul Primăriei Municipiului Oneşti  www.onesti.ro, la secțiunea ”Finanțare ONG-uri”,  sau se poate primi prin e-mail ca urmare a solicitării acesteia la adresa [email protected]” , a mai precizat directorul Robert Ionut Chiriac.

Sursa: http://monitoruldetrotus.ro