840 de aplicatii depuse in cadrul Fondului pentru Inovare Civica

0

Data de 10 aprilie 2012 a fost termenul limita pentru depunerea a aplicatiilor pe Fondul pentru Inovare Civica. Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile anunta ca pana la aceasta data a fost primit un numar impresionant de scrisori de intentie, ceea ce demonstreaza inca o data importanta existentei unui asemenea mecanism de finantare. 

In perioada urmatoare, evaluatorii vor avea o sarcina dificila: trebuie sa analizeze cele 840 de idei de proiecte. Documentele se incadreaza in ambele componente anuntate de initiatorii fondului: inovare civica si facilitare si dezvoltare comunitara.

Competitia pentru finantare va fi stransa, lucru care nu  se datoreaza in exclusivitate volumului mare de aplicatii primite. Vor fi selectate proiecte cu impact real si pe termen lung in comunitate.

Pe langa cele 840 de aplicatii deja mentionate,  FDSC a primit alte 83 de Cereri de propuneri de proiecte, in cadrul Fondului de Actiune Rapida. Procesul de evaluare al acestora din urma se apropie de sfarsit, iar contractele de finantare vor fi incheiate la sfarsitul lunii aprilie – inceputul lunii mai. Urmatorul Apel pe Fondul de Actiune Rapida va fi lansat la finalul lunii mai a.c.

Interesul trezit de Fondul pentru Inovare Civica ii determina pe initiatori sa isi exprime speranta in diversificarea surselor de finantare accesate spre beneficiul comunitatii.

Prin intermediul Fondului pentru Inovare Civica lansat anual, vor fi finantate proiecte care vizeaza educatia civica si implicarea copiilor si a tinerilor in viata comunitatii, mobilizarea si responsabilizarea cetatenilor sau actiuni de advocacy si monitorizare a institutiilor/autoritatilor publice.Valoarea estimativa a finantarilor acordate va fi de 45.000 Lei / proiect. 

Fondul pentru Inovare Civica este un instrument de finantare propriu al FDSC, menit sa sprijine initiative inovatoare civice ale ONG-urilor si este sustinut financiar de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe si donatori privati din Romania, reprezentati in acest moment de sectorul de afaceri prin PETROM si Raiffeisen Bank, doua dintre cele mai active companii responsabile social.

Programul demarat de FDSC va continua timp de 5 ani, timp in care se doreste investirea in comunitate a 2 milioane de dolari.