Organizatiile neguvernamentale din competitia NESsT Romania devin sustenabile aducand si beneficii publice

Dupa doi ani in portofoliul NESsT Romania, trei organizatii neguvernamentale pot deja sa-si prezinte rezultatele obtinute ca urmare a sprijinului financiar si tehnic primit pe termen lung de la NESsT Romania si care a fost posibil datorita contributiei generoase din partea Romanian-American Foundation (RAF).

Ca urmare a angajamentului sau de a incuraja initiativele antreprenoriale, RAF sustine eforturile organizatiei NESsT in dezvoltarea si implementarea intreprinderilor sociale in Romania. Fiecare intreprindere sociala infiintata abordeaza o problema sociala critica, de obicei asociata cu misiunea organizatiei; resursele financiare astfel generate sunt reinvestite in derularea de programe, contribuind astfel la cresterea independentei financiare a organizatiei si la maximizarea impactului pe termen lung.

Datorita sprijinului RAF, NESsT a oferit trei granturi a cate 8,000 $ Fundatiei Cartea Calatoare din Focsani, Fundatiei Noi Orizonturi din Lupeni si organizatiei ACSIS din Bucuresti. Sub indrumarea si cu sprijinul tehnic din partea NESsT aceste organizatii au invatat sa parcurga sistematic drumul de la o idee de afaceri pana la punerea ei in practica, urmand un proces riguros de dezvoltare si organizare a intreprinderii sociale.

Fundatia Cartea Calatoare a imbunatatit accesul la educatie si la cultura pentru persoanele cu dizabilitati de vedere, atat copii cat si adulti, printr-o intreprindere sociala care produce si comercializeaza carti audio in format DAISY (Digital Accessible Information Systems). Astazi, 25 biblioteci publice din tara au un stand DAISY unde se gasesc peste 50 de titluri de carti, iar copiii din gradinite si din scoli beneficiaza de carti si manuale audio.In curand va fi produsa si o culegere de legi in format audio pe baza parteneriatului stability cu autoritatile publice locale care va facilita acesul la informatie pentru aproximativ 90.000 de persoane cu dizabilitati de vedere din Romania.

Fundatia Noi Orizonturi a adoptat o abordare antreprenoriala prin dezvoltarea unei intreprinderi sociale care a reusit sa aduca un mic profit dupa primul an de la deschidere.Cabana pe care o detine fundatia in Straja ofera servicii turistice pe tot parcursul anului, inclusiv cazare si acces la partia de schi din apropiere, iar in timpul verii drumetii pentru familii. Veniturile generate permit Fundatiei Noi Orizonturi sa ofere tabere gratuite pentru copii din familii in dificultate. Fundatia a luat initiativa sa transfere cunostintele antreprenoriale acumulate prin programele de formare si consultanta oferite de NESsT copiilor si tinerilor care frecventeaza 15 cluburi de tineret. Rezultatele au fost spectaculoase atat la nivel individual cat si al comunitatii, competentele formate ajutand copiii sa devina actori activi ai comunitatii. Ei au gasit solutii pentru rezolvarea problemelor identificate la nivelul scolii si a comunitatii urmand sa participe la o competitie de idei pentru infiintarea de intreprinderi sociale.

ACSIS asista mame aflate in situatii de risc, ajutandu-le sa devina independente financiar, prin organizarea de cursuri de pregatire profesionala si angajarea lor in atelierul de jucarii textile. NESsT ofera sprijinul necesar pentru ca ACSIS sa-si extinda intreprinderea sociala si sa acceseze o noua piata cu un potential ridicat: marile companii cu programe de responsabilitate sociala si care sunt orientate catre achizitionarea unor produse responsabile din punct de vedere social. Pana in prezent, 44 de mame singure au fost instruite si lucreaza in atelier, iar doua sunt angajate permanent. Intreprinderea produce in jur de 300 de jucarii pe luna.

Cele trei organizatii vor continua sa beneficieze de sprijinul tehnic al NESsT pana cand acestea vor deveni sustenabile iar sprijinul extern nu va mai fi necesar. In mod obişnuit, aceasta se intampla dupa 3 – 5 ani de colaborare.