CESE: Societatea civila joaca un rol principal in Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare al UE

0

Vineri, 11 decembrie, au demarat lucrarile grupului de studiu pentru redactarea opiniei privind Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare al Uniunii Europene, presedintele grupului de studiu fiind reprezentantul FDSC in Comitetul Economic si Social European (CESE), Ionut Sibian, iar raportorul, italianul Giuseppe IULIANO (Grupul II – sindicate).

La sesiunea plenara din 16 iulie 2009, in conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedura, Comitetul Economic si Social European a hotarat sa elaboreze un aviz din proprie initiativa cu privire la Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare al UE.

Ca urmare a acestei initiative, in ziua de vineri, 11 decembrie, se va reuni grupul de studiu pentru  redactarea opiniei privind Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare al Uniunii Europene, al carui presedinte, Ionut Sibian, a declarat ca prin aceasta opinie, CESE doreste sa sublinieze importanta Instrumentului  de cooperare pentru dezvoltare al Uniunii Europene pentru sustinerea politicii UE privind cooperarea pentru dezvoltare in lume. De asemenea, Comitetul observa sporirea constanta a resurselor financiare destinate acestui domeniu, Comisia Europeana devenind astfel unul dintre principalii finantatori mondiali ai cooperarii pentru dezvoltare. Avand in vedere cele mentionate, CESE recomanda consolidarea institutionala a politicilor de cooperare in contextul noului Tratat de la Lisabona, fie prin asumarea acestora de catre un comisar insarcinat cu cooperarea pentru dezvoltare, fie prin consolidarea procedurii cu control a Parlamentului European.

CESE subliniaza in general rolul esential al organizatiilor societatii civile din tarile terte in promovarea evolutiei democratice a popoarelor si statelor care beneficiaza de asistenta. Organizatiile societatii civile trebuie sa poata beneficia de sprijinul politic si financiar al programelor comunitare de cooperare, pentru a putea actiona complet autonom si independent de orientarile politice ale guvernelor. In consecinta, CESE solicita o sporire a resurselor destinate sustinerii societatii civile si partenerilor sociali, prin programe tematice ICD, declarandu-se si in favoarea cresterii complementaritatii dintre acestea din urma si programele bazate pe criterii geografice din cadrul aceluiasi instrument, in special in cazul sprijinului bugetar.

CESE solicita de asemenea ca dimensiunea internationala a societatii civile sa fie recunoscuta si sprijinita atat la nivel politic, cat si operational. La nivel politic, dimensiunea internationala a societatii civile isi gaseste cea mai potrivita expresie in organizatiile ai caror membri provin atat din nordul, cat si din sudul globului, cum ar fi partenerii sociali . Aceste organizatii reprezinta organisme globale si de aceea trebuie sa poata fi consultate oficial in cursul procesului de programare a prioritatilor politice ale UE, in cooperarea cu guvernele beneficiare. In acest sens, CESE face trimitere la mecanismele de consultare si decizionale existente in prezent in cadrul OCDE si al Consiliului Europei. Astfel, CESE si-ar putea asuma rolul de institutie care sa faciliteze implicarea organizatiilor societatii civile in procesul decizional comunitar.

La nivel operational, CESE reafirma nevoia cresterii importantei actorilor societatii civile in tarile terte, inclusiv prin sprijinirea directa a retelelor regionale ale societatii civile din sud. In acest scop, CESE propune alocarea de resurse, in cadrul obiectivului 3 al programului „Actori nestatali” al ICD, in vederea sprijinirii activitatilor de coordonare a retelelor din partea de sud a globului, dupa cum se intampla deja in cazul retelelor din nord.

CESE subliniaza necesitatea adoptarii unei abordari strategice a cooperarii, care sa se bazeze chiar pe actorii societatii civile, cei care efectiv elaboreaza si pun in practica proiecte de dezvoltare (actor based approach). S-ar impune asadar instituirea, in cadrul Comisiei Europene, a unor modalitati de consultare si derulare a programelor care sa fie conforme si compatibile cu circumstantele in care afla actorii implicati.