Politicile UE si voluntariatul

0

La 20 septembrie 2011, in conformitate cu articolul 304 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, Comisia a hotarat sa consulte Comitetul Economic si Social European cu privire la Comunicarea Comisiei catre Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic si Social European si Comitetul Regiunilor privind politicile UE si voluntariatul: recunoasterea si promovarea activitatilor de voluntariat transfrontaliere in UE.

In cea de-a 479-a sesiune plenara, care a avut loc la 28 si 29 martie 2012 (sedinta din 28 martie), Comitetul Economic si Social European a adoptat prezentul aviz cu 134 de voturi pentru, 3 voturi impotriva si 11 abtineri.

Sinteza documentului Comisiei

In contextul Anului european al voluntariatului 2011, Comunicarea Comisiei privind politicile UE si voluntariatul prezinta o serie de masuri care vor contribui la stimularea activitatilor de voluntariat in UE, printre care si crearea unui Corp voluntar european de ajutor umanitar si elaborarea unui „pasaport european al competentelor”. Este important de subliniat faptul ca aceasta este prima data cand un document dedicat exclusiv voluntariatului este adoptat de Comisia Europeana.

Activitatile de voluntariat contribuie in mod direct la obiectivele fundamentale ale politicilor UE, cum ar fi incluziunea sociala, ocuparea fortei de munca, educatia, dezvoltarea competentelor si promovarea cetateniei. Cu toate acestea, nu exista un cadru juridic clar pentru activitatile de voluntariat, iar competentele pe care le dobandesc voluntarii sunt adesea insuficient recunoscute. Comisia se angajeaza sa elimine aceste obstacole din calea voluntariatului, in special la nivel transfrontalier.

In comunicarea sa, Comisia schiteaza unele modalitati prin care UE si statele membre pot incepe sa exploateze pe deplin potentialul extrem de important pe care il prezinta activitatile de voluntariat.

Comisia a propus crearea unui Corp voluntar european de ajutor umanitar pana in 2012. Sunt deja in curs pregatirile pentru un cadru de asistenta din partea voluntarilor europeni in contextul actiunilor de ajutor umanitar ale Uniunii Europene.

In plus, Comisia actioneaza de asemenea in directia cresterii gradului de recunoastere a competentelor care au fost dobandite prin activitati de voluntariat prin elaborarea unui „pasaport european al competentelor”. Astfel, se va asigura recunoasterea calificarilor profesionale la nivel transfrontalier, iar cetatenii vor avea posibilitatea de a pastra o evidenta a capacitatilor si a competentelor dobandite prin intermediul voluntariatului. Pasaportul se va baza pe actualul Europass (CV-ul european online), pentru a permite inregistrarea competentelor intr-un mod transparent si comparabil.

Exista deja numeroase scheme de finantare la nivelul UE a activitatilor de voluntariat, dintre care cea mai cunoscuta este probabil Serviciul european de voluntariat (parte a programului UE „Tineretul in actiune”), care isi sarbatoreste, anul acesta, cea de a cincisprezecea aniversare. Comisia doreste sa continue sa actioneze pe baza acestor succese si sa promoveze voluntariatul si in alte domenii de politica.

De asemenea, Comisia a schitat unele modalitati concrete prin care statele membre pot utiliza mai bine potentialul voluntariatului si le invita pe acestea sa initieze programe nationale pentru promovarea voluntariatului transfrontalier.

Sinteza avizului CESE

Voluntariatul este o expresie importanta a cetateniei active, intrucat construieste capital social, contribuie la coeziunea sociala si la solidaritate, ofera valoroase avantaje economice societatii si contribuie la realizarea potentialului individual.

Voluntariatul „cuprinde toate activitatile de voluntariat realizate de o persoana din proprie vointa, alegere si motivatie si fara a avea ca obiectiv castigul material”.

In contextul actualei crize din Europa, al schimbarilor demografice si al provocarilor generate de acestea, este important sa fie recunoscut rolul-cheie pe care il joaca voluntariatul in viata oamenilor, ca element care faciliteaza integrarea, autonomia, dobandirea de competente si socializarea. Cu toate acestea, voluntariatul trebuie sa se distinga in mod clar de munca remunerata si, sub nicio forma, nu trebuie sa o inlocuiasca.

Pentru a crea un mediu eficient si durabil pentru voluntariat, CESE recomanda institutiilor UE si statelor membre sa ia masuri pentru a garanta ca legislatia UE si cele nationale permit si incurajeaza voluntariatul, ii protejeaza pe voluntari si elimina obstacolele juridice din calea activitatilor acestora.

Cu toate acestea, ar trebui evitata orice reglementare care, fiind prea descriptiva sau neluand in seama traditiile locale de voluntariat, limiteaza sau impiedica activitatile de voluntariat.

Comisia Europeana ar trebui sa incurajeze crearea unei infrastructuri eficiente si bine organizate pentru voluntariat, la nivelul UE si al statelor membre.

UE si statele membre ar trebui sa asigure conditii de finantare accesibile, fiabile si durabile pentru sectorul voluntariatului si sa ajute organizatiile din domeniu sa se adapteze la noul context de finantare.

Institutiile UE si statele membre ar trebui sa permita si sa sprijine voluntariatul ca o contributie in natura pentru cofinantare.

CESE propune sa se ia o serie de masuri practice pentru a conserva beneficiile aduse de Anul european al voluntariatului si dupa 2011 si a mentine chestiunea voluntariatului printre preocuparile nationale si europene.

Este necesara o abordare mai coordonata a politicii din domeniul voluntariatului din partea institutiilor UE. Voluntariatul ar trebui recunoscut ca o tema politica transversala si ar trebui coordonat de catre o unitate speciala a Comisiei Europene, sprijinita prin structurile politice necesare din alte institutii UE.

Aviz voluntariat