Sume care nu sunt incluse in veniturile salariale

0

In cele ce urmeaza dorim sa atragem atentia asupra sumelor care nu sunt incluse in veniturile salariale si, ca atare, nu sunt impozabile.

Avantajele in bani si in natura sunt considerate a fi – potrivit pct. 69 din Normele de aplicare a Codului fiscal – orice foloase primite de salariat de la terti sau ca urmare a prevederilor contractului individual de munca ori a unei relatii contractuale intre parti, dupa caz. Alaturi de cele impozabile, Codul fiscal detaliaza ce sume nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in intelesul impozitului pe venit.

Astfel, potrivit art. 55 alin.(4) din Cod, acestea sunt:

* ajutoarele de inmormantare;

* ajutoarele pentru pierderi produse in gospodariile proprii ca urmare a calamitatilor naturale;

* ajutoarele pentru bolile grave si incurabile;

* ajutoarele pentru nastere;

* veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariatilor;

* cadourile oferite salariatelor;

* contravaloarea transportului la si de la locul de munca al salariatului;

* costul prestatiilor pentru tratament si odihna, inclusiv transportul pentru salariatii proprii si membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariatii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevazut in contractul de munca. 

Cateva precizari in legatura cu unele dintre acestea:

  • ajutoarele de inmormantare sunt venituri neimpozabile atât in cazul angajatului, cat si in cazul altor persoane, potrivit clauzelor din contractele de munca sau prevederilor din legi speciale;
  • cadourile oferite de angajatori in beneficiul copiilor minori ai angajatilor, cu ocazia Pastelui, zilei de 1 iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, precum si cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, in masura in care valoarea cadoului oferit fiecarei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depaseste 1.500.000 lei.
  • plafonul stabilit pentru cadourile oferite de angajatori copiilor minori ai angajatilor, cu ocazia Pastelui, Zilei de 1 iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, se aplica pentru fiecare copil minor al fiecarui angajat, precum si pentru cadourile oferite angajatelor cu ocazia Zilei de 8 martie, in ceea ce priveste atât darurile constând in bunuri, cât si cele constând in bani, in cazul tuturor angajatorilor de forta de munca.

* drepturile de hrana acordate de angajatori angajatilor, in conformitate cu legislatia in vigoare. In aceasta categorie se cuprind:

  • alocatiile zilnice de hrana pentru activitatea sportiva de performanta, interna si internationala, diferentiata pe categorii de actiuni;
  • contravaloarea hranei, alimentelor sau numerarul acordat sportivilor pentru asigurarea alimentatiei de efort necesare in perioada de pregatire;
  • drepturile de hrana in timp de pace, primite de personalul din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala;
  • alte drepturi de aceasta natura primite potrivit actelor normative specifice, cum ar fi: alocatia de hrana zilnica pentru personalul navigant si auxiliar imbarcat pe nave; alocatia zilnica de hrana pentru consumurile colective din unitatile bugetare si din regiile autonome/societatile comerciale cu specific deosebit; alocatia de hrana acordata donatorilor onorifici de sange; alocatia de hrana pentru consumurile colective din unitatile sanitare publice si altele asemenea.

* contravaloarea folosintei locuintei de serviciu sau a locuintei din incinta unitatii, potrivit repartitiei de serviciu, numirii conform legii sau specificitatii activitatii prin cadrul normativ specific domeniului de activitate, compensarea chiriei pentru personalul din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si compensarea diferentei de chirie, suportata de persoana fizica, conform legilor speciale. 

Prin locuinte acordate ca urmare a specificitatii activitatii se intelege acele locuinte asigurate angajatilor când activitatea se desfasoara in locuri izolate, precum statiile meteo, statiile pentru controlul miscarilor seismice, sau in conditiile in care este solicitata prezenta permanenta pentru supravegherea unor instalatii, utilaje si altele asemenea.

* cazarea si contravaloarea chiriei pentru locuintele puse la dispozitia oficialitatilor publice, a angajatilor consulari si diplomatici care lucreaza in afara tarii, in conformitate cu legislatia in vigoare.

* contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protectie si de lucru, a alimentatiei de protectie, a medicamentelor si materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protectie a muncii, precum si a uniformelor obligatorii si a drepturilor de echipament, ce se acorda potrivit legislatiei in vigoare. 

Articol publicat de Eugen Staicu pe Legestart.ro