Fondul pentru Democrație își începe activitatea prin finanțarea a 8 idei de bine pentru societate

0

Pentru a beneficia de sumele donate de către persoane individuale către Fondul pentru Democrație s-au înscris 55 de idei, dintre care 46 au respectat direcțiile anunțate ale Fondului.|
8 au fost selectate pentru finanțare în acest moment – felicitări!

Toate ideile primite sunt necesare în democrația românească, dar suma totală de care ar fi nevoie pentru realizarea lor depășește 3.000.000 de lei. Fondul pentru Democrație le mulțumește inițiatorilor – ideile lor rămân în cursă pentru următoarele apeluri și speranța este să fie realizate cât mai curând.

Obiectivele acestui prim Apel de idei au fost să putem sprijini rapid cât mai multe proiecte mici și medii, cu un termen scurt de implementare, buget potrivit și rezultate măsurabile.

De aceea, echipa Fondului a analizat și selectat proiectele în această fază incipientă. Vă amintim că la următoarea rundă de finanțare, câștigătorii vor fi desemnați de către comunitatea donatorilor alături de Consiliul director.

Proiectele selectate:

Inițiativa pentru Mediaș – Mediaș Alert

De 4 ani am creat Grupul Inițiativa pentru Mediaș. Am avut nenumărate campanii și acțiuni civice în 4 ani, poate cea mai mare legată de ecologizarea a 2 parcări din apropierea orașului Mediaș, pe DN14, în cadrul căreia am adunat 5 tone de deșeuri dintr-o râpă, am amenajat după posibilități parcarea cu gard, bănci, mese și tomberoane, am adunat 2500 de semnături într-o petiție adresată CNADR și CJ Sibiu pentru amenajarea adecvată a parcărilor, pentru care în 2015 am câștigat un premiu în cadrul Galei Premiilor Participării Publice. Noul proiect ar fi o versiune 2.0 a proiectului derulat din fonduri proprii timp de 5 ani. Conceptul nu va fi nou, doar tehnica și, prin urmare, eficiența. Grupul are deja 3500 membri interconectați. Obiectivul este facilitarea comunicării în cadrul celor interesați de implicare civică, și forțarea administrației locale să ia în considerare semnalele noastre. Proiectul și-ar produce efectele imediat, fiind o continuare, nu un start-up.

Barometrul de Opinie Publică – Cult Research

Vrem să realizăm un studiu relevant statistic, telefonic, reprezentativ naţional (circa 1500 de chestionare) care să descopere mecanismele formării intenţiei de vot (programul, persoanele, vot negativ, presiuni persoane publice, influenţa media) şi ale hotărârii unei părţi majoritare a populaţiei de a nu participa la viaţa civică politică. În plus, sondajul va avea şi întrebările de barometru social-politic. Toate rezultatele vor fi oferite open source.

 

Grupurile civice ca formă de participare publică – AID-ONG

În ultimii cinci ani, se manifestă pregnant o creștere a activismului civic. Din păcate, forma de manifestare cea mai vizibilă este protestul stradal, o abordare perfect legitimă atunci când celelalte încercări ale cetățenilor de a comunica cu autoritățile cu privire la diverse subiecte de politică publică au eșuat. Într-o relație echilibrată între autorități și cetățeni, grupurile civice, înainte de a ajunge la proteste, ar trebui să încerce alte demersuri pe lângă autorități. Cartea “Politica pentru fiecare” de David Mattews (Kettering Foundation, SUA), tradusă în limba română, explică modul în care grupurile civice se pot implica în procese deliberative privind principalele probleme ale comunității. Promovarea cărții sub forma unor evenimente cu public organizate în București, Cluj, Iaşi și Timişoara reprezintă fundalul potrivit pentru o discuţie în societatea românească cu privire la rolul grupurilor civice în rezolvarea problemelor comunității.

Școala pentru Democrație – Expert Forum

Expert Forum organizează începând din 2012 programul Școala pentru Democrație, care își propune să creeze un mediu inovator de învățare pentru profesorii care doresc să descopere instrumente alternative și eficiente de educare și implicare activă a tinerilor. Întrucât considerăm că profesorii sunt un grup esențial pentru dezvoltarea de cunoștințe și abilități legate de cetățenia activă, am început să lucrăm că aceștia din anul 2015. Logica proiectului este de a organiza un seminar de șase zile în care aducem experți în educație nonformală, concepte esențiale legate de democrație și stat de drept și îi învățăm pe profesori cum să scrie și să implementeze un proiect civic. Ulterior, îi susținem financiar și cu alte tipuri de resurse să implementeze acele activități în localitățile de unde provin, cu implicarea comunității și a autorităților locale (primari, consilieri etc.)

Tabăra de activism CRIM V – Miliția Spirituală

Tabăra de activism se adresează tinerilor și tinerelor care vor să înţeleagă activismul civic şi să fie pregătiţi/te să se implice în rezolvarea treburilor Cetății. Protestele din ultimii ani ne-au arătat că este nevoie de conştientizare, responsabilizare, coordonare şi, în general, de implicare în viața societăţii. În acest context, mai mult ca oricând, Miliția Spirituală îşi propune să îi aducă împreună pe cei care înţeleg că trebuie să se angajeze în acţiune, dar nu au încă instruméntele și cunoștințele necesare ca să o facă în mod eficient. În tabăra CRIM ne vom dezvolta, prin jocuri și experimente, anumite abilităţi de grup şi individuale, vom învăța să acceptăm provocările, să luăm iniţiativă, să asumăm riscuri, să ne dezvoltăm atenţia distributivă, autodisciplina, toleranţa, gândirea practică și ascultarea activă, să dăm frâu liber creativității noastre, să ne descoperim limitele și să le depășim, să creăm sinergii, să lăsăm să înflorească spiritul de aventură.

Martor Protejat – Jurnalism

Proiect jurnalistic care, datorită regulilor de transparență impuse de Fondul pentru Democrație, nu va fi prezentat pentru a păstra integritatea jurnaliștilor și a surselor.

Transparență GOV – Grup informal de inițiativă

Ca un prim pas, dorim să facem publice două baze de date deschise (open data) care să conțină un ”full record” pentru: 1. declarațiile de avere și 2. declarațiile de interese ale politicienilor români din instituțiile publice centrale (aprox. 517 documente fiecare pentru miniștrii în funcție, parlamentari și consilieri prezidențiali + Președinte). Ca dezvoltare de conținut și comunicare, dorim să creăm un portofoliu vizual privind: legislația în vigoare în jurul declarațiilor de avere, procesul instituțional și instituțiile responsabile de primirea, verificarea și amendarea declarațiilor de avere, cât și analize și vizualizări privind conținutul declarațiilor de avere (analize macro, nu țintite pe persoane individuale).

Frica – instrument de presiune politică – Documentaria

Reacțiile clasei politice și a guvernanților în urma protestelor de la începutul lui 2017 au însemnat, printre altele, și încercări de intimidare ale unor persoane sau organizații care au participat sau au sprijinit în mod activ aceste proteste. Propunem realizarea unei serii de 5 materiale multimedia (fotografie, video, sunet, infografice, text) despre modul în care politicienii folosesc instituțiile sau influența personală pentru a instala și a disemina frica, plecând de cazuri specifice. După publicarea acestor 5 materiale, vom continua și vom extinde investigația, prin resurse proprii, către alte cazuri de presiune politică la nivel local sau central.