Regionalizarea Romaniei – de ce?

0


Romania va putea accesa fondurile europene pentru ciclul 2014 – 2020 doar in baza unui Contract de Parteneriat cu Uniunea Europeana, contract prin care se vor stabili obiectivele tematice de dezvoltare si alocarea indicativa a fondurilor europene pentru aceasta perioada. Fiecare Stat Membru trebuie sa isi elaboreze Contractul de Parteneriat cu participarea inclusiv a partenerilor economici, sociali si a organismelor care reprezinta societatea civila, Contractul de Parteneriat urmand a fi aprobat de catre Comisia Europeana.
In contextul actual al actiunilor intreprinse la nivel european si, apoi, national, Academia de Advocacy considera necesara si oportuna declansarea unui proces real, consecvent si gradual de consultare publica pe tema regionalizarii Romaniei.

Astfel, vineri, 23 noiembrie 2012, Academia de Advocacy organizeaza la Timisoara audierea publica cu tema “Regionalizarea Romaniei – De ce?”. Evenimentul se va desfasura in Sala multifunctionala a Consiliului Judetean Timis, incepand cu ora 12.00.

Inainte de a decide cum regionalizam din punct de vedere politic Romania, cu sau fara judete, prin alegeri directe sau numiri la nivel de institutii, cu cate mandate, cu ce bugete, consideram oportun sa deschidem procesul gradual de consultare publica al regionalizarii cu dezbatere despre nevoia reala a regionalizarii. Avem sau nu nevoie de regionalizare? Daca da, de ce, pentru cine? Cum am putea regionaliza/reorganiza judicios teritoriul national, pe baza unor criterii coroborate deopotriva economic, sociologic, cultural, geografic, istoric, al potentialului de resurse naturale si umane, de mediu, si, nu in ultimul rand, politic? Asadar, consideram oportuna dezbaterea modelului optim de regionalizare a Romaniei, model care sa fie agreat si asumat participativ, corelat cu obiective ce decurg din nevoi reale ale regionalizarii. In acest sens, invitam pe toti cei care cred ca pot aduce o contributie regionalizarii reale a Romaniei, sa isi exprime opinia in cadrul audierii publice ,”Regionalizarea Romaniei – De ce?”, prin formularea argumentata a raspunsurilor la intrebarile audierii: •    Are nevoie Romania de regionalizare? De ce?  •    Ce tip de decizii si competente sunt necesar a fi transferate la nivel regional? •    Cum ne organizam pentru un proces durabil si eficient al regionalizarii? •    Cum pot regiunile sa sporeasca coeziunea sociala, economica si teritoriala a tarii si care sunt riscurile sa o submineze? Opiniile se vor trimite la e-mail [email protected] Toate opiniile scrise, colectate prin procedura de audiere publica, se vor sintetiza, de catre Comisia de Experti, intr-un raport – sinteza, care va fi facut public, intr-o conferinta de presa, in data de 12 decembrie 2012. Raportul – sinteza va fi transmis tuturor participantilor la audierea publica, precum si decidentilor politici cu responsabilitati in domeniu.

Pentru detalii despre modul de inscriere si participare, regulamentul de desfasurare a audierii publice, bibliografia selectiva a tematicii regionalizarii, procedura de audiere publica, indrumarul de formulare a opiniei scrise, specific procedurii de audiere publica, toti cei interesati pot accesa site-ul Academiei de Advocacy – www.advocacy.ro.