nd vrei să faci ceva bun și poți să faci acel lucru, ce te reține de la a-l face? Mii de voluntari din toată țara ar putea da sute de motive pentru care ei nu se opresc între gând și acțiune și, mai mult decât atât, uneori și dacă nu pot foarte ușor, voința lor este suficient de mare, încât să găsească soluții.

Despre acești oameni este SNV în fiecare an. Despre voluntarii frumoși și sărbătorirea lor! Anul acesta #SNV2017 adună împreună cel puțin 5000 de voluntari care vor ajunge la peste 20.000 de beneficiari prin activitățile lor.

Luni, 15 mai, a început Săptămâna Națională a Voluntariatului #16 (SNV), sărbatorită în întreaga țară, de organizații și instituții publice care implică voluntarii în serviciile pe care le oferă comunităților din care fac parte. SNV este un eveniment anual inițiat și coordonat de Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat.

Anul acesta, SNV se desfășoară în perioada 15-21 mai 2017,și reunește peste 200 de evenimente diverse, în peste 50 de localități mai mari sau mai mici din țară, care sărbătoresc voluntariatul prin acțiuni publice de voluntariat, acțiuni de promovare a voluntariatului, evenimente de recunoaștere a meritelor voluntarilor organizate de partenerii SNV.

Mesajul SNV din acest an, deși sub formă de întrebare - “Poți. Vrei. Dar faci?” – invită pe toată lumea la acțiune, la a transpune gândurile, dorințele, așteptările pe care le avem privind schimbarea de lângă noi – în fapte concrete, în acțiuni pe care noi ALEGEM să le realizăm, cu puterile noastre, singuri sau în echipe de oameni care cred în aceleași valori ca și noi și care nu așteaptă ca altcineva să vină să le rezolve problemele, supărările, lipsurile sau nedreptățile. 

Activitățle înscrise în calendarul săptămânii acoperă și anul acesta o paletă extrem de largă de categorii. Se vor desfășura dezbateri, colecte, cursuri, workshop-uri, expoziții,  prezentări, acțiuni de explorare a mediului înconjurător și a spațiilor urbane, campanii de prevenire și informare care promoveaza activități sportive, un stil de viață sănătos, muzeele, integrarea, încurajează lectura și cultura în general, colaborarea intergenerațională, învățarea continuă și mai presus de toate, voluntariatul.