CeRe cauta cetateni si organizatii pentru a le oferi asistenta in campanii de advocacy timp de 1 an

0

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publica lanseaza un apel pentru grupuri de cetateni si organizatii care au nevoie de asistenta in advocacy, pentru campaniile pe care doresc sa le aduca pe agenda administratiei publice. In urma procesului de selectie vor fi selectate 5 organizatii sau grupuri de cetateni, ca beneficiari ai unui pachet de asistenta in advocacy pe parcursul a 12 luni pentru derularea unei campanii de advocacy.

Campaniile trebuie sa vizeze schimbarea sau adoptarea unei decizii publice, iar suportul CeRe va consta in: instruire si sprijin in realizarea unei strategii, ajutor in a transforma in realitate acea strategie, acoperirea unor cheltuieli legate de activitatile de advocacy si multe altele.

CeRe este o organizatie cu experienta in furnizarea de asistenta in advocacy si participare publica. De-a lungul anilor am fost alaturi de zeci de organizatii si grupuri de cetateni care au avut nevoie de schimbarea unei decizii publice pentru a produce o schimbare pozitiva in comunitatile lor. Aceste decizii au insemnat fie o hotarare de consiliu pentru finantarea serviciilor sociale la nivel local sau pentru oprirea unor constructii ilegale in parcuri, fie o lege care sa ajute mestesugarii romi sa isi desfasoare cu succes afacerile. Domeniile in care organizatiile si cetatenii au intervenit in procesul decizional sunt dintre cele mai diverse, de la social si mediu pana la buna guvernare.

Procesul de selectie consta in 3 etape.

Prima etapa. Completarea acestui formular (online) si trimiterea lui pana la data de 24 aprilie 2015. Este un chestionar de evaluare a nevoilor organizatiei/grupului de cetateni. Persoana de contact: Florina Presada (Coordonator proiecte CeRe) / [email protected], 0722 383 190.

A doua etapa. Pe baza acestui formular, CeRe va pre-selecta 10 organizatii sau grupuri ce vor participa la un atelier de introducere in advocacy.

In ultima etapa, CeRe va selecta 5 organizatii/grupuri civice care vor beneficia de asistenta in advocacy. Criteriile de selectie vor tine seama de: tipul cauzei (aceasta trebuie sa fie de advocacy), nevoia de asistenta a organizatiilor/grupurilor de cetateni, dimensiunea cauzei si puterea de replicabilitate a acesteia.