Erasmus+ aduce noi oportunitati in liceele din Bucuresti

0

Asociatia ASK Yourself implementeaza in perioada 21 septembrie – 2 octombrie proiectul “Learn, act, impact!” finantat de Comisia Europeana prin programul Erasmus+, in parteneriat cu alte 4 organizatii non-guvernamentale din Lituania, Italia, Polonia si Bulgaria. Scopul acestui proiect este acela de a creste capacitatea lucratorilor de tineret de a implementa proiecte internationale.  

In zilele de luni, 26 septembrie si miercuri, 28 septembrie, 24 de lucratori de tineret (profesori, lideri de grup, voluntari) din cele cinci tari au desfasurat mai multe activitati in liceele: Ion Creanga, Matei Basarab, Alexandru Ioan Cuza, Nichita Stanescu si Benjamin Franklin. Prin intermediul acestor sesiuni, lucratorii de tineret au prezentat oportunitatile de studiu si formare in strainatate unui numar de peste 150 de elevi si profesori si i-au incurajat si ajutat sa participe la randul lor in cadrul proiectelor Erasmus+. Activitatile desfasurate au la baza metode de educatie non-formala si vin in ajutorul tinerilor astfel incat acestia sa isi dezvolte si descopere noi competente.

In cele 12 zile de activitati, lucratorii de tineret vor avea ocazia de a cunoaste mai multe despre etapele scrierii si implementarii un proiect Erasmus+, pregatirea si selectia participantilor, evaluarea sau diseminarea rezultatelor unui proiect si isi vor dezvolta abilitatile de comunicare.  De asemenea, acest training va spori increderea de sine a lucratorilor de tineret, precum si motivatia acestora de a implementa proiecte internationale.

ASK Yourself este o organizatie non-guvernamentala infiintata in anul 2015 care concepe, organizeaza si implementeaza proiecte in scopul dezvoltarii personale si profesionale a tinerilor si lucratorilor de tineret, incurajand voluntariatul si diversitatea culturala prin intermediul metodelor de educatie non-formala.

Erasmus+ este programul Uniunii Europene in domeniul educatiei, formarii profesionale, tineretului si sportului ce are ca principale obiective cresterea angajabilitatii in randul tinerilor prin acumularea de cunostinte necesare dezvoltarii din punct de vedere personal si profesional, dar si imbunatatirea cunostintelor de limbi straine.