Apel lansat de UNICEF pentru salvarea unui miliard de copii defavorizati

0

UNICEF cere tuturor tarilor sa ajute un miliard de copii inca privati de hrana, adapost, apa si ingrijirea sanatatii si alte cateva sute de milioane victime ale violentei, potrivit unui raport al agentiei ONU.

Apelul vine in ajunul celei de-a 20-a aniversari a Conventiei asupra drepturilor copilului.

Directorul executiv al UNICEF, Ann Veneman, a calificat drept “realizare remarcabila” scaderea mortalitatii infantile din anul 1989 si a laudat faptul ca a crescut numarul copiilor care urmeaza scoala primara.

Peste 70 de tari au folosit aceasta conventie pentru a cuprinde drepturile copiilor in legile lor nationale, ferindu-i astfel de abuzuri, violenta, discriminare si exploatare, a mai spus oficialul.

Conventia asupra drepturilor copilului este cea mai ratificata dintre toate textele internationale in materie de drepturile omului. 193 de tari au ratificat-o. SUA si Somalia nu au ratificat-o inca, scrie AP.

Inca mai raman multe de facut in domeniul drepturilor copiilor. Veneman a spus ca este inacceptabil ca peste 24.000 de copii sub cinci ani sa moara inca in fiecare zi din cauze care pot fi evitate: pneumonie, malarie si malnutritie.

200 de milioane de copii din lume sufera de malnutritie cronica, 140 de milioane sunt fortati sa munceasca, milioane sunt supusi sclaviei si violentei sexuale.

Sursa:  hotnews.ro