De doua ori discriminate

0

Fundatia „Pentru Voi” se alatura celorlalte organizatii ale persoanelor cu dizabilitati din Europa, membre ale  Forumului European al persoanelor cu dizabilitati (EDF), organizatie nonguvernamentala care apara drepturile a 80 de milioane de cetateni europeni cu dizabilitati si sustine apelul acestuia catre Uniunea Europeana si statele membre, cu ocazia Zilei internationale a femeii, 8 martie, privind necesitatea includerii in conditii de egalitate a femeilor cu dizabilitati in toate actiunile in care Uniunea Europeana si statele sale membre se angajeaza.

In acest an, in care se aniverseaza  20 de ani de la Declaratia si Platforma pentru Actiune de la Beijing pentru egalitatea de gen,  Forumul European al Persoanelor cu Dizabilitati atrage atentia asupra importantei respectarii drepturilor tuturor femeilor, cu o atentie deosebita pentru femeile care sunt supuse discriminarii multiple, asa cum sunt femeile cu dizabilitati. Multe dintre ele nu au acces egal la justitie si se confrunta cu incalcarea drepturilor lor civile fundamentale, datorita dizabilitatii.

„Cand vine vorba de drepturile femeilor, trebuie sa ne asiguram ca femeile si fetele cu dizabilitati sunt incluse in fiecare discutie si in fiecare masura luata impotriva inegalitatii la care sunt supuse. De ce? Femeile cu dizabilitati sunt studente, angajate, mame, ingrijitoare, activiste din punct de vedere politic si experte in propriile lor probleme. Stim ca femeile si fetele cu dizabilitati sunt primele predispuse la saracie, le este negat accesul la educatie de calitate, sunt cele mai expuse la violenta si discriminare. Daca dorim ca la aniversarea celor 20 de ani de la Platforma de la Beijing sa abordam cauzele profunde ale inegalitatii, femeile si fetele cu dizabilitati trebuie sa fie pe deplin incluse in conformitate cu prevederile Conventiei privind drepturile persoanelor cu dizabilitati si trebuie luate in considerare toate formele multiple de discriminare cu care se confrunta” spune Ana Peláez, Membru Executiv EDF si Presedinte a comisiei de femei a EDF care va reprezenta EDF la intalnirea din acest an de la Beijing cu ocazia impliniri celor 20 de ani de activitate.

„In Romania, femeile cu dizabilitati intelectuale se confrunta cu o dubla discriminare: sunt deseori victime ale violentei, abuzului, stigmatizarii, accesul lor la educatie si servicii de sanatate este ingradit. Mai mult, femeile cu dizabilitate intelectuala, puse sub interdictie judecatoreasca isi pierd total drepturile civile: nu mai pot munci, nu se pot casatori, nu mai pot lua nici o decizie in ceea ce priveste viata lor”, a  declarat Laila Onu, Directorul Executiv al Fundatiei “Pentru Voi”.