Propunerea de modificare a Noului Cod de procedura penala, o restrangere nepermisa a drepturilor si libertatilor persoanei

0

Centrul de Resurse Juridice a trimis comentarii asupra Noului Cod de Procedura Penala (NCPP) in anul 2009, atunci cand acesta a fost finalizat de catre Ministerul Justitiei. O parte din problemele identificate atunci subzista, din pacate, si astazi.

In plus, modificarile transmise de catre Consiliul Superior al Magistraturii si preluate de catre Guvern in Ordonanta de Urgenta, subiect al unei asa-zise dezbateri publice (o modificare a procedurii penale nu se poate face de azi pe maine si, cu atat mai putin prin intermediul unei OUG), restrang si mai mult drepturile fundamentale in ciuda celor afirmate in spatiul public.

Pe scurt, o persoana poate fi urmarita cu metode speciale de supraveghere sau cercetare chiar daca nu a comis o fapta penala ci doar daca exista o suspiciune rezonabila ca se pregateste sa comita o potentiala fapta penala. Ceea ce nu inseamna neaparat ca o va comite. De pilda, se poate dispune supravegherea tehnica pentru orice fapta pedepsibila cu inchisoarea mai mare de 5 ani (fara a cadea in derizoriu, ba dimpotriva, acest lucru ne poate duce cu gandul la celebrul film „Minority Report”. Steven Spielberg descrie un Washington D.C. in care este eradicata complet criminalitatea prin intermediul diviziei de Pre-Crime, in care trei Vizionari, evident clarvazatori, prevad crimele care urmeaza sa se intample).

Noul Cod Penal (NCP) spune la art.1 ca legeapenala prevede faptele care constituie infractiuni. Per a contrario, daca fapta nu este prevazuta de legea penala, aceasta nu este infractiune. Exista foarte putine situatii in care faptele pregatitoare constituie ele insele infractiuni. Numai ca textele legale nu fac referire la aceasta situatie particulara iar DNA nu a simtit nevoia unei clarificari in acest sens, prin urmare se aplica in general.

Noul Cod de procedura Penala prevede la art.289,290 si urmatoarele, modalitatile de sesizare ale organelor de urmarire penala, respectiv plangerea (vatamare cauzata persoanei denuntatoare prin comiterea infractiunii, deci infractiunea este consumata), denuntul (persoana are cunostinta despre savarsirea unei infractiuni- infractiunea, deci, a avut loc), sesizari facute de persoane cu functii de conducere si de alte persoane (care au luat cunostinta de savarsirea unei infractiuni) sau sesizarea din oficiu (daca organul de urmarire penala afla ca s-a savarsit o infractiune). Dupa cum se observa, in toate cazurile infractiunea a avut loc. De altfel, infractiunea, ne spune art.15, alin 2 din Noul Cod penal, este singurul temei al raspunderii penale. Nu pregatirea /intentia de a comite o infractiune (cu exceptia catorva cazuri) ci comiterea infractiunii este baza raspunderii penale.

Ce se intampla mai departe? Dupa ce organul de urmarire penala este sesizat cu privire la savarsirea unei infractiuni, acesta incepe urmarirea penala cu privire la fapta, ne spune art.305 NCPP in varianta inca nemodificata. Se remarca referirea la fapta, adica la infractiune si nu la pregatirea unei infractiuni, lucru nepedepsibil, in proportie covarsitoare. Acest lucru nu inseamna ca in urma oricarui denunt se deschide, de indata, un dosar cu privire la fapta, ci numai dupa ce se constata ca nu sunt cauze care sa impiedice exercitarea actiunii penale, conform art.16, alin.(1) NCPP. De pilda, daca fapta nu exista. Prin urmare exista un minim de cercetare inainte de inceperea urmaririi penale, chiar si numai in rem, lucru absolut firesc.

Ce doreste DNA via CSM?

In varianta propusa de OUG, atunci cand organul de urmarire penala este sesizat, acesta dispune inceperea urmaririi penale cu privire la fapta savarsita ori a carei savarsire se pregateste, chiar daca autorul este indicat sau necunoscut. Nu mai exista niciun control asupra posibilelor cauze care sa impiedice urmarirea penala, cum ar fi cel mentionat anterior, ca fapta nu exista. Pe scurt, in urma unui denunt, intemaiat ori nu, cu privire la faptul ca o persoana fie a savarsit o infractiune fie, si mai grav, se pregateste sa o savarseasca (este, la fel de posibil, sa nu o savarseasca, iar pregatirea in sine nu este infractiune), organul de urmarire penala deschide dosar penal cu privire la fapta, fara nicio verificare prealabila.

Cititi mai mult pe crj.ro