Tinerii LGBT sunt victime ale violentei si hartuirii la liceu

0

Liceeni LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgender) se confrunta cu un grad ridicat de bullying, violenta si hartuire, conform studiului Un liceu sigur pentru toti: Perceptii si atitudini fata de persoanele LGBT in mediul educational romanesc, lansat de Asociatia ACCEPT pe 29 februarie. 7 din 10 elevi LGBT considera ca tinerii din comunitate nu sunt in siguranta la scoala, mai ales din punct de vedere emotional, in timp ce 6 din 10 au fost martorii sau victima unei agresiuni. Lansarea a avut loc in cadrul mesei rotunde Un liceu sigur pentru toti,  la care au participat reprezentantii Administratiei Prezidentiale, Ministerului Educatiei Natioanle, Ministerului Tineretului si Sportului, ai Agentiei Nationale pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Preuniversitar (ARACIP) si ai Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii.

Cercetarea s-a realizat pe un esantion de 613 de elevi ai unui numar de 10 licee din 8 judete diferite, reprezentative pentru 6 regiuni de dezvoltare. Liceeni care au raspuns chestionarului au varste cuprinse intre 14 si 21 de ani si urmeaza atat licee teoretice, profil uman si real, cat si licee tehnologice sau vocationale. Studiul a avut si o componenta online, prin care au fost chestionati 324 de elevi LGBT si persoane apropiate comunitatii. Cercetarea include, de asemenea, o component calitativa, reprezentata de 9 interviuri cu liceeni LGBT care vorbesc despre violenta si hartuire in spatiul scolar.

Chestionarul completat la clasa releva informatii importante privind gradul ridicat de homofobie si transfobie intalit in randul liceenilor, dar mai ales faptul ca violenta impotriva tinerilor LGBT nu ar fi sesizata unui cadru didactic:

  1. 1 din 4 elevi de liceu considera ca homosexualii si lesbienele sunt niste fiinte inferioare

  2. 2 din 5 liceeni cred ca barbatii homosexuali ori femeile lesbiene nu ar trebui sa predea in scoli.

  3. 1 din 2 tineri ar fi deranjati sa aiba un coleg homosexual iar 1 din 3 dintre elevi nu ar fi de acord sa aiba o colega lesbiana.

  4. 2 din 5 elevi considera ca barbatii cu un comportament mai feminin ar trebui sa se simta rusinati de felul in care se poarta.

  5. Mai mult de 50% dintre cei chestionati considera ca operatiile de reatribuire de gen sunt condamnabile din punct de vedere moral.

  6. 3 din 5 liceeni declara ca ar face orice ca sa depaseasca o situatie in care s-ar simti atrasi de persoane de acelasi sex.

  7. Doar 5% dintre elevi ar cere ajutorul unui profesor sau al directorului unitatii de invatamant in cazul in care ar fi martori ai unei situatii in care un coleg ar fi batjocorit sau agresat de colegi pe motiv ca ar avea alta orientare sexuala.

Tinerii LGBT care au raspuns chestionarului online considera in proportie de 96% ca termenii de „homosexual” si „lesbiana” sunt folositi preponderent cu sens negativ si, in consecinta, evita sa isi asume identitatea in spatiul scolar, din cauza temerilor pentru siguranta lor personala. Stefan, un elev trans in varsta de 17 ani, spune ca de la inceputul liceului au debutat si problemele. „Colegii mei ma privesc cu ostilitate si nu s-au dat niciodata inapoi cand a fost vorba de jigniri: poponar, gay si handicapat sunt la ordinea zilei. Imaginea mea in liceu, a fost si ramane, una de persoana cu handicap. Am fost mereu unul suferind de vreo boala mentala. Zi de zi, m-am confruntat cu tot felul de incidente – de la jigniri, la piedici si imbranceli, barfe,capace, priviri ostile si asta desi nu mi-am asumat niciodata identitatea in public. Tot ce pot sa spun e ca ideilor lor despre mine si despre comunitatea trans sau gay sunt complet false .”

Matei, tot de 17 ani, spune ca a discutat despre orientarea lui sexuala cu cateva prietene de care se simtea mai apropiat, insa ii este frica  de implicatii in cazul in care situatia sa ar fi cunoscuta in liceu. „Ma astept la orice –  sa primesc mesaje de amenintare, sa ma imbranceasca, sa ma scuipe, poate chiar sa ma loveasca. Nimic nu e exclus. De fapt in clasa a IX-a s-a si intamplat sa primesc un pumn in burta. A venit un tip mai mare din a XII-a, m-a scos pe hol si m-a intrebat daca sunt gay, iar eu am negat. Eram pe hol cu mai multi colegi in jur si tipul mi-a dat un pumn in burta. N-am avut ce sa fac. M-a intrebat un prof daca s-a intamplat ceva dar n-am vrut sa-i spun. Eram la inceputul liceului si mi-era teama ca o sa se afle ca sunt gay si printre profi.”

La masa rotunda Un liceu sigur pentru toti, au participat Ligia Deca, Consilierul Presedintelui Klaus Iohanis in probleme de educatie, Andrei Craciun, Consilierul Ministrului Educatiei Nationale Adrian Curaj, Serban Iosifescu, Presedinte ARACIP si Florin Manole, Membru al Colegiului Director al CNCD. Acestia au dezbatut alaturi de Asociatia ACCEPT, organizatii ale societatii civile si 9 elevi LGBT metodele prin care se poate asigura un spatiu sigur in licee si accesul acestora la o educatie de calitate. Principalele elemente identificate au fost informarea continua a elevilor si profesorilor asupra nediscriminarii, orientarii sexuale si identitatii de gen, dar si asigurarea formarii initiale si continue a cadrelor didactice pe aceste subiecte. De asemenea, elevii au atras atentia asupra nevoii de suport din partea cadrelor didactice, cat si a necesitatii sanctionarii persoanelor care agreseaza sau hartuiesc tineri LGBT, indiferent ca este vorba de alti elevi sau profesori.

„Orice forma de discriminare trebuie analizata si trebuie adus in atentia tuturor ca discriminarea nu isi are locul nici in societate, nici intr-un spatiu educational care formeaza caracterele viitorului,” a declarat Andrei Craciun, Consilierul Ministrului Educatiei Nationale.

„Conform vechiului dicton , autoritatile trebuie sa isi realizeze functiile (de prevenire si combatere a discriminarii), sa informeze partile interesate, sa ii ajute pe profesori, parinti si autoritati locale sa dezvolte politici publice la diferite niveluri pe partea de incluziune si nediscriminare. Deseori, se incearca minimizarea unei probleme, (pornind de la ideea) ca societatea are alte probleme decat cele ale minoritatii LGBT. Nicio problema nu e mica atunci cand vorbim de discriminare, drepturile omului si drepturile copilului,” a declarat Serban Iosifescu, Presedintele ARACIP.

Proiectul „E timpul pentru combaterea discriminarii LGBT in liceele din Romania!”, cu un buget total de 88,790 euro, este finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania, www.fondong.fdsc.ro. Perioada de implementare este martie 2015 – aprilie 2016. Pentru informatii oficiale despre granturile SEE si norvegiene accesati www.eeagrants.org. Continutul acestui material nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a granturilor SEE 2009-2014