30 de elevi propun o noua metoda de invatare, bazata pe exercitii practice si interactiune

0

30 de elevi, din peste 15 judete din tara, absolventi ai programului national Leadership Autentic – dezvoltat de Fundatia LEADERS cu sustinerea Ministerului Educatiei Nationale, vor fi profesori pentru 500 de tineri. Astfel, acestia isi vor pune in aplicare aptitudinile de lider, coordonand peste 20 de proiecte in saptamana intitulata „Sa stii mai multe, sa fii mai bun – Scoala Altfel”.  Cei 30 de initiatori ai proiectelor propun o metoda de invatare bazata pe exercitii practice si pe incurajarea interactiunii cu profesorii in cadrul orelor de curs.

Printre proiectele pe care acestia le vor dezvolta se numara de exemplu “Leadership Autentic Junior,” care are drept scop familiarizarea elevilor de gimnaziu cu privire la conceptele de leadership, realizarea unor exercitii de comunicare si constientizarea importantei implicarii in activitati extrascolare.

„Continuam sa sustinem o altfel de dezvoltare personala si profesionala a tinerilor, realizand programe de leadership care vin in completarea educatiei formale. Si anul acesta am optat sa aducem 30 de elevi, ambasadori ai Leadership Autentic, cu aptitudini demonstrate de lider, la „Saptamana Altfel”. Suntem incantati pentru ca obsevam un interes din ce in ce mai mare al elevilor, parintilor acestora dar si al cadrelor didactice, pentru astfel de initiative”, a declarat Adina Ghita, Program Director Leadership Autentic.

“Pentru saptamana „Scoala Altfel” am propus proiectul „Liderul poti fi chiar tu!”. Acesta se va desfasura in 3 licee: Colegiul National „ Gh. Rosca Codreanu”- Barlad, Colegiul National „Cuza Voda”, Husi si Liceul Mihail Kogalniceanu – Vaslui. Abia astept sa impartasesc tinerilor ceea ce am invatat in cadrul cursului Leadership Autentic. Consider ca educatia in materie de leadership ii ajuta pe acestia sa isi descopere potentialul si totodata sa il valorifice.” – a declarat Iustina Tataru, Ambasador Leadership Autentic.

Orasele in care se vor desfasura proiectele sunt: Bucuresti, Bacau, Barlad judetul Vaslui, Bolintin Vale judetul Giurgiu, Campina, Harsova judetul Constanta, Iasi, Moinesti judetul Bacau, Moreni judetul Dambovita, Ploiesti, Urlati judetul Prahova, Panciu judetul Vrancea, Buzau, Bustuchin  judetul Gorj, Ianca judetul Braila, Motru judetul Gorj, Pitesti, Ploiesti si Sibiu. Lista intreaga a proiectelor poate fi gasita aici.