Organizația Cartea Daliei, împreună cu zece voluntari neobosiți din cadrul companiei SAP, organizează un club de programare la Școala Gimnazială ”Emil Isac” din Cluj-Napoca, pentru elevii clasei a IV-a A. Activitățile clubului se desfășoară săptămânal, pe durata semestrului al doilea al anului școlar 2016-2017. Cei 28 elevi înscriși în club vor învăța să facă mici animații și jocuri, prin care își vor dezvolta aptitudini necesare pentru piața muncii secolului 21.

Clubul de Scratch face parte din proiectul Adoptăm o Şcoală al asociației Cartea Daliei, prin care aceasta creează parteneriate între companii și câte o școală clujeană. Voluntarii, angajați ai companiei, organizează activități care implică tehnologia pentru elevii unei clase din școala „adoptată”. Astfel, elevii își dezvoltă competențe necesare pentru piața muncii secolului 21, precum munca în echipă, creativitatea și gândirea sistematică, toate importante în orice meserie și-ar alege elevii o dată ce ajung mari. 

Ce facem noi la Cartea Daliei este să punem tehnologia în folosul educației, pentru ca toți copii să aibă oportunitatea de a-și atinge potențialul maxim prin ceea ce fac ei bine, și anume joaca. Proiectul Adoptăm o școală a început din nevoia de a aduce școlile clujene și companiile mai aproape. Ne-am dorit să facem ambele părți conștiente de nevoile care există în domeniul educațional și pe piața muncii. Astfel, elevii și cadrele didactice sunt expuse la metodologii noi, care îi ajută să includă tehnologia în parcursul educațional al fiecărui elev și să îi pregătească pentru felul în care tehnologia va fi prezentă în viața lor pe măsură ce cresc.”, povestește Oana Ciherean, președintele asociației Cartea Daliei.

Educația și accesul la tehnologie sunt necesare atât pentru o forță de muncă adaptată la economia digitală, cât și pentru o societate bazată pe progres și implicare, cu oameni care își urmează pasiunile și care totodată își propun să rezolve problemele cu care se confruntă cei din jur, încă de la cele mai mici vârste. Prin această inițiativă educațională, ne dorim nu numai să  oferim o experiență de învățare interactivă, ci și să demonstrăm că fiecare om este o sursă de talent, care trebuie doar descoperită și încurajată”, declară Sarbrina Mitu, Marketing Manager SAP Romania & Partner Marketing Lead for CEE.

Prin proiectul Adoptăm o Şcoală, suntem siguri că elevii Școlii Gimnaziale ”Emil Isac”  vor dobândi mai multă încredere în folosirea noilor tehnologii pentru prezentări sau cercetări, făcând astfel să dispară reticența unora față de acestea. Dezvoltarea strategică a școlii noastre pentru viitor se bazează pe o pregătire modernă a elevilor și a cadrelor didactice, o înnoire a viziunii asupra relației profesor-elev-materia predată. Un vechi proverb chinezesc zicea ”Spune-mi și voi uita. Arată-mi și e posibil să-mi amintesc. Implică-mă și voi înțelege”, iar dezideratul instituției noastre este acela de a implica în primul rând cadrele didactice, iar apoi elevii în creșterea calității educației, prin deschiderea către noi orizonturi”, a declarat d-na profesoară Lucia Corina Bradea, directorul Școlii Gimnaziale ”Emil Isac”.

Cum se pregătesc voluntarii pentru Clubul de Scratch?

Pentru a coordona clubul de Scratch, voluntarii SAP au trecut printr-un training ținut de echipa Cartea Daliei, pentru a se familiariza cu limbajul de programare și cu activitățile pe care le vor desfășura. Vasile este unul din voluntarii SAP care participă la acest proiect. El va urmări planul educațional al clubului și plănuiește să meargă la fiecare întâlnire cu elevii.

M-am implicat în proiect pentru că văd educația ca altceva decât ce se întâmplă acum în majoritatea școlilor din lume. Educația ar trebui bazată pe creativitatea și pe interesele copilului, nu construită cu restrângeri de programă care îl încarcă cu informație inutilă. Vin după 4 ani de experiență într-o organizație nonguvernamentală din domeniul business și pot să spun că am învățat mai multe acolo decât în facultate. Sunt mândru că pot să spun asta. Deja am instalat Scratch pe calculatoarele din laboratorul de info al școlii și abia aștept să ne apucăm de treabă, să văd ce experiențe vor dobândi elevii. Vreau să îi arăt și nepotului meu ce facem la club.”povestește unul dintre voluntari.

Loredana Mariș, învățătoarea clasei care va participa la clubul de Scratch, a fost și ea prezentă la trainingul de introducere în Scratch. Este la fel de optimistă ca voluntarii că elevii ei vor rămâne cu experiențe și cunoștințe care le vor fi de folos în viitor.

Au fost discuții interesante și sunt sigură că va fi o colaborare frumoasă pentru toate părțile. Tonul dat de această întâlnire a fost foarte pozitiv, îmi doresc să rămână așa până la final. Copiii din clasa mea - i-am luat din clasa pregătitoare - sunt curioși și deschiși la lucruri noi. Cred că tehnologia este foarte importantă în educație, ajută elevii să își dezvolte foarte multe laturi ale gândirii. Sunt încântată să pot descoperi lucrurile astea și să le învăț împreună cu ei,” povestește Loredana Mariș.


Ce este Scratch?

Scratch este un limbaj de programare și o comunitate online, dezvoltate și menținute de o echipă de la  MIT Media Lab. A fost creat în special pentru copii de la 8 la 16 ani, dar este folosit de persoane de toate vârstele. Milioane de oameni creează proiecte Scratch în contexte diverse, din casa proprie până la săli de clasă, biblioteci și centre comunitare. Scratch a fost creat sub convingerea că abilitatea de a crea cod este o parte importantă a educației secolului 21. Când oamenii învață să programeze cu Scratch, ei învață strategii importante în rezolvarea problemelor, crearea proiectelor și comunicarea ideilor pe care le au. Scratch este folosit în peste 150 de țări și este disponibil în peste 40 limbi.