De 1 Decembrie, studenti romani din strainatate au purtat simbolurile nationale ale Romaniei in toate colturile lumii

0

Voluntarii Ligii Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) au organizat evenimente in Filialele LSRS din diferite tari ale lumii pentru a sarbatori Ziua Nationala a Romaniei alaturi de colegi romani si internationali. Simbolurile nationale romanesti au fost nelipsite din activitatile desfasurate pentru a marca ziua de 1 Decembrie, departe de casa.

De 1 Decembrie, Filialele Ligii Studentilor Romani din Strainatate au sarbatorit Ziua Nationala a Romaniei in toate colturile lumii. Evenimentele au fost organizate de Filialele LSRS Canada, LSRS China, LSRS Danemarca, LSRS Franta, LSRS Germania, LSRS Italia, LSRS Marea Britanie, LSRS Norvegia, LSRS Olanda si LSRS Turcia.

LSRS Canada a organizat de 1 Decembrie prima reuniune formala cu profesorii universitari romani din Toronto. Reuniunea a avut loc in cadrul Glendon College, din Toronto.

LSRS China a sarbatorit 1 Decembrie printr-o excursie organizata la Marele Zid Chinezesc. Drapelul Romaniei a fost purtat de membrii LSRS China din Beijing  la o temperatura  de minus 100 C pana la aceasta impozanta constructie, singurul loc vizibil de pe Luna. Drapelul a fost salutat cu bucurie de toti turistii. In incheierea acestui eveniment, toti studentii romani din Beijing s-au reunit la o cina festiva dedicata Zilei Romaniei la restaurantul ”Povestea Filmului”, din cadrul Academiei de Film de la Beijing. Pe acorduri de muzica clasica romaneasca si imbracati in tinute de gala, participantii au petrecut o seara plina de farmec, distinctie si veselie. Aranjamentele florale in rosu, galben si albastru si bomboanele de ciocolata in culorile tricolorului au completat atmosfera romaneasca. Cina festiva s-a incheiat cu traditionalul ‘La multi ani’, dedicat Zilei Nationale. Sarbatorit de toti cei prezenti a fost si studentul roman, Iulian Bulai, masterand in sculptura, nascut pe 1 Decembrie.

LSRS Danemarca are deja o traditie in a sarbatori Ziua Nationala a Romaniei. Ajuns la a cea de-a treia editie, sarbatoarea a avut loc duminica, 2 Decembrie, in Aarhus. La eveniment au participat peste 150 de invitati romani si internationali, care au avut ocazia sa guste mancaruri traditionale romanesti, sa asculte muzica live si sa sarbatoreasca intr-o atmosfera specifica tarii noastre. Datorita creativitatii, premiul „Cel mai roman roman”  a fost castigat de Valentina Dumitrache din Galati si doua echipe de bucatari pe acorduri de muzica live interpretata de Ioana Opris.

LSRS Franta a sarbatorit Ziua Nationala pe data de 30 decembrie alaturi de Ambasada Romaniei din Paris, in saloanele Palatului de Behague. Luni, 3 decembrie, sarbatoarea continua cu un concert festiv sustinut de Theodoro Crostofor Jazz Band, un eveniment organizat in parteneriat cu Asociatia Toti Romanii.

LSRS Germania a propus cantinei studentesti din Saarbrücken un meniu romanesc gandit dupa o reteta traditionala: celebra coptura transilvana, „taci si inghite”! Evenimentul, desfasurat in ambianta unor cantece romanesti, a urmarit promovarea Romaniei. A fost pregatit si un stand, unde au fost proiectate filme despre Romania.  Totodata, sub indemnul unitatii, Liga Studentilor Romani din Strainatate, Filiala Germania, a petrecut Ziua Marii Uniri alaturi de una dintre cele mai importante comunitati de studenti romani din Germania. Cafe Camera din München a gazduit petrecerea studenteasca in culorile tricolorului, iar cei peste o suta de invitati au fost primiti ca acasa, cu paine proaspat scoasa din cuptor si sare.

LSRS Italia a organizat sambata 1 Decembrie 2012 o intalnire cu studentii universitari romani din Torino pentru a le oferi acestora detalii si informatii utile despre studiul in Italia.

LSRS Marea Britanie a pregatit un scurt filmulet in care studenti internationali au urat tuturor romanilor „La Multi Ani!”. Filmuletul este disponibil aici.

LSRS Norvegia a sarbatorit ziua Romaniei intr-un mediu international alaturi de peste 20 de invitati germani, chinezi, mexicani, filipinezi si italieni.

LSRS Olanda a participat in data de 27 noiembrie la receptia organizata de Ambasada Romaniei la Haga cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, iar in seara de 1 Decembrie, membrii LSRS Olanda s-au reunit in Haga pentru o cina informala.

LSRS Turcia a serbat Ziua Nationala in cadrul Comunitatii Romane din Haskoy. Evenimentul a fost realizat in parteneriat cu  Biserica Romana- Haskoy, Asociatia Romanilor din Istanbul si Institutul Cultural Roman. Cei peste 60 de invitati s-au bucurat de muzica populara, melodiile patriotice si colindele romanesti, interpretate de Dna Teodora Paunescu Tuca. Totodata, LSRS Turcia a sarbatorit ziua de 1 Decembrie prin comemorarea lui Dimitrie Cantemir, personalitate romana care si-a trait mare parte din viata la Istanbul. In aceasta zi, studentii au vizitat monumentul lui Dimitrie Cantemir.

Liga Studentilor Romani din Strainatate este alaturi de volutarii sai din intreaga lume care au contribuit la organizarea acestor evenimente pentru comunitatile de romani de pretutindeni.