Premiile LSRS pentru Excelenta Academica in Strainatate

0

Tinerii romani care au studiat in strainatate in anul universitar 2011-2012 isi mai pot depunde candidatura la “Premiile LSRS pentru Excelenta Academica in Strainatate” pana la data de 30 noiembrie.

Termenul-limita de inscriere in competitie se prelungeste pana la data de 30 noiembrie 2013. In acest interval, studentii romani cu rezultate exceptionale in strainatate se pot inscrie in concurs prin trimiterea unui CV si a unei scurte autodescrieri la adresa de e-mail [email protected] De asemenea, Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) ofera tuturor celor care cunosc studenti cu rezultate deosebite posibilitatea de a contribui la recunoasterea valorii lor prin completarea formularului de recomandare.

Pentru mai multe informatii, accesati www.gala.lsrs.ro/concurs.  

Jurizarea candidatilor. La fel ca in cazul editiilor precedente ale competitiei, evaluarea candidatilor va fi organizata in doua etape. Preselectia va fi realizata de catre laureatii editiilor anterioare ale Galei Studentilor Romani din Strainatate, iar selectia finala revine, ca in fiecare an, unui juriu prestigios alcatuit din personalitati ale societatii romanesti. In cadrul editiei din acest an, juriul este prezidat de Dl. Acad. Ionel Haiduc (Presedintele Academiei Romane) si alcatuit din: Dl. Acad. Eugen Simion, Dl. Raed Arafat (Ministerul Sanatatii), Dl. George Butunoiu (Butunoiu Executive Search), Dna. Sandra Pralong (SynergEtica Foundation), Dl. Liviu Muresan (Fundatia EURISC), Dl. Napoleon Pop (Banca Nationala a Romaniei), Dl. Radu Dudau (Universitatea Bucuresti) si Dl. George Ivascu (Teatrul Metropolis).

Criteriile de jurizare vor avea in vedere domeniul academic – rezultatele deosebite in domeniul de studiu si activitatea stiintifica – si activitatile extra-curriculare – desfasurate in planurile social si al dezvoltarii personale.

Inmanarea premiilor va avea loc in cadrul Galei Studentilor Romani din Strainatate, eveniment ce se va desfasura in data de 8 ianuarie 2013 la Palatul Parlamentului. Toti cei interesati sa ia parte la aceasta seara de Gala sunt invitati sa isi rezerve un loc prin completarea formularului de inscriere.