Workshop Play Therapy pentru terapeutii romani

0

Psihoterapeutul britanic Eunice Stagg, cu peste 22 de ani de experienta in Terapia prin Joc (Play Therapy), le-a consolidat terapeutilor romani cunostintele despre aceasta forma de terapie. Evenimentul face parte din programul “Sa redescoperim scoala”, implementat de Asociatia C4C – Communication for Community, in parteneriat cu Consiliul Judetean Dambovita.

In prima parte a evenimentului “Joaca, un nou drum catre scoala”, ce a avut loc sambata, 29 iunie, la Bucuresti, Eunice a lucrat cu 8 copii cu dizabilitati, beneficiari ai programului “Sa redescoperim scoala” si parintii acestora.

“Terapeutul este cel care creeaza un mediu sigur si protejat, stabileste si mentine stadiul de desfasurare. Nu da sfaturi si nu judeca. Urmeza copilul si ghideaza demersul terapeutic”, declara Eunice Stagg.

In cea de-a doua parte a evenimentului, peste 50 de terapeuti romani (psihologi, profesori scoli speciale, educatori, invatatori, coaches, etc.) au asistat la un workshop axat pe Play Therapy si Sand Therapy.

Terapia prin joc este una dintre cele mai cunoscute forme de psihoterapie pentru copii bazata pe utilizarea jocului liber, nestructurat. Jocul reprezinta tipul principal de activitate al copiilor, prin care se pot exprima cel mai bine.

Terapia prin joc poate fi folosita in cazul urmatoarelor categorii de copii:

  • copii cu probleme de comunicare;
  • copii cu probleme de comportament;
  • copii cu intarzieri in dezvoltare;
  • copii cu probleme de adaptare sociala;
  • copii abuzati fizic si emotional;
  • copii cu performante sociale, emotionale si intelectuale scazute.

“Sa redescoperim scoala” este un proiect derulat de Asociatia C4C – Communication for Community, in parteneriat cu Consiliul Judetean Dambovita. Implementat prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, „Investeste in oameni”, proiectul este derulat in perioada 1 martie 2011 – 28 februarie 2014 in regiunile Bucuresti-Ilfov si Sud-Muntenia, scopul fiind sprijinirea integrarii sociale pe termen lung a tinerilor (prescolari si elevi) cu dizabilitati si a celor cu probleme de adaptare la programul scolar. Grupul tinta implica prescolari si elevi cu dizabilitati de auz, de vorbire, locomotorii, de integrare psiho-comportamentala – autism si diabet (precum si alte tipuri de dizabilitati conform clasificarii din legislatia nationala), cu varsta cuprinsa intre 6 si 16 ani, integrati intr-o forma de scolarizare.