120 de copii defavorizati vor primi cadourile pe care i le-au cerut lui Mos Craciun

0

120 de copii defavorizați din județele Alba, Arad, Cluj și Maramureș vor primi cadourile de Crăciun pe care le-au cerut, cu ajutorul programului „Scrisori pentru Moș Crăciun” al Fundației Vodafone România. Darurile vor fi oferite copiilor în cadrul unui spectacol special de sărbători ce va avea loc joi, 15 decembrie, începând cu ora 11.00, la City Plaza Hotel din Cluj-Napoca. Evenimentul face parte din inițiativa „Scrisori pentru Moș Crăciun”, cel mai amplu program de voluntariat al Fundației Vodafone România, ajuns la cea de-a șaptea ediție.

Anul acesta, 600 de copii din centre sociale și de plasament din toată țara i-au scris Moșului pentru a-i transmite ce cadouri își doresc de Crăciun. Copiii provin din 18 comunități defavorizate din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Cluj, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Suceava și Timiș.

Scrisorile au fost colectate de Fundația Vodafone România, scanate și încărcate într-o aplicație specială, astfel încât să poată fi citite de voluntari. Pentru fiecare dintre acești copii, un voluntar s-a transformat în Moș Crăciun, a cumpărat și a pregătit cadourile ce vor fi oferite în cadrul unui spectacol special, în care cei mici se vor întâlni cu spiriduși, magicieni și Moșul însuși. Pentru a acoperi întreg teritoriul țării, Fundația Vodafone România va organiza patru astfel de spectacole regionale, în Cluj-Napoca (15 decembrie), Bacău (17 decembrie), Pitești (19 decembrie) și Craiova (21 decembrie).

Din 2010, anul în care a fost lansat programul, 2.000 de copii din medii defavorizate din toată țara au beneficiat de cadouri din partea voluntarilor Fundației Vodafone România.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998.