5 liceeni din Tecuci au instalat in orasul lor primele containere de donatii de haine din Judetul Galati

0

Asociatia Semper Musica – singura organizatie din Romania finantata de Fundatia MTV Staying Alive si MAC AIDS FUND din America –  anunta instalarea a doua containere de donatii de haine in orasul Tecuci, Judetul Galati, fondurile pentru acestea fiind stranse de o brigada locala de voluntari-liceeni de la firmele tecucene si Primaria Municipiului Tecuci.

Florin Bobirca, Patricia Valeanu, Bianca Chiper, Georgiana Costea si Ovidiu Nare sunt cei cinci liceeni care au reusit instalarea celor doua containere de donatii de haine in Tecuci, acestia reusind, in mai putin de doua luni, sa mobilizeze din comunitate suma de 7400 lei atat de la persoane fizice si firme locale, cat si de la Primaria Municipiului Tecuci. Cele doua containere sunt primele din Judetul Galati, Tecuciul, un oras cu putin peste 34.000 de locuitori, alaturandu-se astfel oraselor mari care au avut in vedere montarea de astfel de containere pe domeniul public – Cluj, Timisoara, Botosani, Brasov, Sibiu, Bucuresti si altele.

Lansarea oficiala a containerelor a avut loc astazi, 20 iulie 2016, in prezenta celor cinci liceeni, colegilor lor, cadrelor didactice, reprezentantilor Asociatiei Semper Musica si comunitatii. Cele doua containere sunt amplasate in Parcul Alexandru Ioan Cuza si pe strada 7 noiembrie din Tecuci, parcarea supermarketului Penny. Articolele vestimentare donate de catre cetateni vor fi sortate, cele in stare buna curatate, iar apoi donate catre persoanele aflate in dificultate din oras. Cele care nu pot fi donate vor fi trimise catre un centru de reciclare de textile.

Cei 5 liceeni fac parte din Brigada de Voluntari a Colegiului National „Calistrat Hogas„ din Tecuci, brigada dezvoltata in cadrul proiectului Voluntar de TECUCI!, initiativa organizata in oras de catre Asociatia Semper Musica si finantata prin granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondului ONG in Romania.

Bogdan M. Istrate, coordonator proiect Voluntar de TECUCI!, mentioneza:Ceea ce au realizat acesti tineri intr-un oras mic, asa cum este Tecuciul, este o revolutie comunitara. Au reusit, prin forte proprii, sa convinga firme si persoane fizice sa doneze pentru cauza lor, ceea ce ne arata inca o data puterea tinerilor. Sunt mandru de acesti voluntari care transmit mesajul ca se poate indiferent de locul unde te afli. Este cu atat mai laudabil cu cat au reusit sa convinga si Primaria Tecuci sa ii sprijine, un partener important al nostru in oras care speram sa ramana alaturi de noi pentru cat mai multe astfel de initiative si astfel, sa ne ajute sa dam voce tinerilor tecuceni.„

Georgiana Costea, licean in brigada, mentioneaza:Sunt fericita ca am putut, alaturi de colegii mei, sa strangem atat de rapid fondurile necesare si astfel, sa ajungem primul oras din Judetul Galati care are astfel de containere. In conditiile in care, in Bucuresti sunt 1,9 milioane de locuitori si exista un singur container similar si acela instalat de un centru cultural, nu avem cum sa nu fim mandri de ce am realizat si recunoscatori pentru sprijinul oferit de sponsori. Sper ca cetatenii, de astazi, sa foloseasca containerele pentru hainele pe care nu le mai poarta ca sa putem sa ajutam cat mai multe persoane in dificultate economica din oras.

Proiectul “Voluntar de TECUCI!” a fost finantat prin granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondului ONG in Romania. Acesta s-a desfasurat in perioada mai 2015 – aprilie 2016, in Tecuci. Finantarea totala a proiectului a fost de 38.908,10 euro, din care 35.000 euro din partea Fondului ONG.

Proiectul a inclus organizarea de targuri de voluntariat in cele 5 licee tecucene, ocazie cu care peste 1500 de liceeni s-au inscris pentru cauzele preferate, 304 ajungand sa voluntarieze pentru oras, organizarea a peste 50 de activitati de voluntariat pentru care liceenii si-au folosit peste 1300 de ore din timpul lor, organizarea Galei Voluntarului Tecucean, a unui targ public de voluntariat adresat adultilor din Tecuci, organizarea unui circuit la Bucuresti – Miscarea tinerilor impotriva discursului instigator la ura, deplasare care a insemnat o oportunitate pentru 30 de liceeni din Tecuci sa viziteze ONG-uri bucureste care lucreaza cu grupuri vulnerabile: Asociatia Romana Anti-Sida, Agentia Impreuna, Fundatia Estuar si Fundatia Romanian Angeal Appeal.

 

Pentru mai multe informatii legate de aceasta initiativa, va rugam sa ne contactati la: telefon – 0769.986.260 sau e-mail – [email protected] Persoana de contact: Madalin Ianus, Director Executiv, Asociatia Semper Musica Filiala Tecuci.

www.sempermusica.org / www.voluntardetecuci.ro