Cu un efort mic, putem darui chiar si copilarie

0

Asociația Edulier a demarat la începutul acestei săptămâni, pentru al 7-lea an consecutiv, campania umanitara Să dăruim copilăria.

Prin acest program asociația își propune să ofere celor 1 000 de copii din Corbeanca, Periș, Bălteni, Buriaș, Brătulești, Balotești, Otopeni(Ilfov), Ciocănari (Dâmbovița), Ograda(județul Ialomița), București, Daia (județul Giurgiu), Liveni( Botoșani) o primăvară plină de zâmbete, culoare și magie, un dar care să-i bucure și să le schimbe, măcar pentru o zi, chipul.

 „V-am mai povestit cât de urâtă e sărăcia! Foamea este ceva ce nu poate fi descris! Eu o cunosc, ne-am întâlnit în copilărie! Nici un copil nu ar trebui să simtă foamea, urâțenia ei, neputința, răul acela care vine din lipsa de hrană, mâncatul compulsiv, atunci când este ceva pe masă! Știu copii care, deși o duceau bine de peste 5 ani, aveau obiceiul de-a ascunde coji de pâine sub perne, în pat! Înțelegeți, acum, de ce vă rog să opriți risipa? Ce aruncați pe 19 aprilie, poate deveni până în 14 aprilie, o minune pentru un copil sărac! Nu cred că trebuie să judecăm sau să așteptăm minuni din altă parte! Împreună, putem schimba ceva în viața lor! Poți face un copil fericit, de Paște, oferind dulciuri, alimente, hăinuțe, jucării!? Sau donații?” este apelul Cristianei Ionescu, fondatorul Edulier.

Aociația caută prieteni inimoși și generoși, care să le fie alături în acest demers. În acest sens există mai multe opțiuni.

Doritorii se pot înscrie (aici) pentru a fi iepuraș/prieten al celor mici, sau pot să-și convingă prietenii să se alăture campaniei, sau pot dona produse, sau bani. La nivel de produse, se caută acelea care aduc înapoi inocența unei copilării fără probleme, fără tristețe: o jucărie, acel „ceva dulce” pe care cu toții l-am așteptat când eram mici, îmbrăcăminte sau încălțăminte, rechizite, alimente, etc.

După ce ai împlinit misiunea ta de Iepuraș care dăruiește copilăria, poți cunoaște copiii la una din serbările Asociației din 11-14 aprilie 2017, din Teleorman,  Corbeanca, Periș, Daia. (poți consulta programul aici)

Asociația Edulier te roagă să te hotărăști până pe 10 aprilie!