Vacanta cu V de la Voluntariat si „Vreau o scoala ca afara!”

0

Elevi si profesori din toata tara, voluntari implicati in programul IMPACT al Fundatiei Noi Orizonturi, si-au petrecut vacanta intersemestriala (8-12 februarie) alaturi de nume importante din mediul ONG si antreprenorial din Cluj. Aici, voluntarii au discutat despre impactul pe care il are implicarea lor in comunitate si au iesit in strada pentru „o scoala ca afara”.

voluntarii_impact_ies_in_strada_pentru_o_scoala_ca_afara-9099290

Intalnirea de 5 zile a culminat cu o iesire in strada, in centrul Clujului, a 70  de tineri (cei 45 de participanti la eveniment, alaturi de alti voluntari implicati in programul IMPACT), in seara de 11 februarie 2016. Tinerii si profesorii lor cu IMPACT au vrut sa atraga atentia asupra faptului ca practica voluntariatului si a activitatilor distractive de invatare sunt prea putin prezente in scolile din Romania. In doar 2 ore, tinerii au reusit sa stranga peste 200 de semnaturi care sa sustina demersul Fundatiei Noi Orizonturi de a transforma programul Scoala Altfel intr-unul cu adevarat de folos pentru scolile din Romania, prin cererea modificarii Ordinului MENCS nr. 4496/13.07.2015 cu privire la structura anului scolar.

Fiecare zi a evenimentului a venit cu invitati speciali. Elevii si profesorii voluntari IMPACT au aflat povesti emotionante despre ajutarea celor aflati in nevoie, de la: Cristina Rigman (Pro Vobis), Raimonda Boian (O masa calda), Laura Alicu (Centrul de Resurse pentru Comunitate), Cornel Marian Hoza (Beard Brothers), Saul Pop (Fotograf la „Hoinar de Cluj” si fotoreporter la „Monitorul de Cluj), Stefan Roman (Presedintele Clubului de Cicloturism Napoca).

Evenimentul s-a desfasurat in cadrul proiectului „Conecteaza-te la comunitate!” – Proiect finantat prin granturile SEE, 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania.

Pana acum, in cadrul proiectului „Conecteaza-te la comunitate!” voluntarii au realizat 76 proiecte prin care au reusit sa aiba impact in comunitate. Cateva exemple:

Voluntari cu IMPACT din Valea Jiului, au facut deja o traditie din a organiza in fiecare an cate un concert caritabil. Cea mai recenta editie a proiectului lor „Cantam pentru viata!” le-a adus donatii in valoare de aproape 1.800 Lei, pe care le-au folosit pentru a ajuta mamele nevoiase aflate alaturi de nou-nascutii lor la Spitalul de Urgenta Petrosani.

Tot in cadrul proiectului „Conecteaza-te la comunitate!”, elevi ai Colegiului Economic din Cluj au vrut sa traga un semnal de alarma in ce priveste numarul mare de copii supraponderali din Romania (peste 40%). Asa ca au organizat pentru colegii si profesorii lor un festival al gustarilor sanatoase.

In Craiova, elevii voluntari IMPACT din Scoala Gimnaziala „Gheorghe Titeica” au organizat un spectacol caritabil si o tombola cu inscriere, prin care elevi, parinti si profesori au putut contribui la ajutarea copiilor cu distrofie musculara si a elevilor cu nevoi speciale de invatare.

Conecteaza-te la comunitate! – Proiect finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania.

Cu o istorie de 12 ani, programul IMPACT al Fundatiei Noi Orizonturi a fost dezvoltat in Romania si este prezent acum in 27 de judete din tara. Rezultatele adunate de-a lungul anilor au facut ca programul IMPACT sa fie preluat si la nivel international in peste 10 tari, printre care SUA, Mexic si Armenia. Cum functioneaza, in unitati de invatamant, elevi si profesori creeaza Cluburi de voluntariat care se intalnesc saptamanal pentru a discuta despre problemele din comunitate si, impreuna, gasesc solutii pentru acestea.

De 15 ani, Fundatia Noi Orizonturi se dedica tinerilor si comunitatii. Prin programe initiate in Romania, cu ecou international, Fundatia Noi Orizonturi creeaza contexte prin care tinerii isi dezvolta abilitati de viata si valori sanatoase (comunicare, lucru in echipa, incredere etc) si devin mai responsabili si implicati in comunitate. Programele desfasurate la nivel national sunt: IMPACT – educatie prin proiecte pentru comunitate; si VIATA – prima tabara de educatie prin aventura din Romania.


„Conecteaza-te la comunitate” este un proiect finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, cu suma de 74.039 EUR in cadrul Fondului ONG in Romania.
(www.fondong.fdsc.ro). Acesta se desfasoara pe o perioada de 22 de luni (iulie 2014 – aprilie 2016) si se incadreaza in ariile tematice ale Fondului ONG: democratie participativa; inegalitati sociale, saracie si excluziune, inclusiv in mediul rural; dezvoltarea capacitatilor organizatiilor neguvernamentale. Mai mult despre proiect: aici.

Partenerii Fundatiei Noi Orizonturi in cadrul acestui proiect:

Pro Vobis – Misiunea Pro Vobis este de a dezvolta voluntariatul prin activitati de instruire, consultanta, cercetare si facilitarea colaborarii tuturor factorilor interesati si de a promova voluntariatul in Romania ca resursa viabila si de neinlocuit in solutionarea problemelor cu care se confrunta societatea. Serviciile dezvoltate de catre Pro Vobis sunt: dezvoltarea de resurse informationale pe teme de voluntariat,  informare documentata cu privire la voluntariat, dezvoltarea calitatii activitatilor de voluntariat pentru organizatii, institutii si companii prin traininguri tematice, dezvoltarea infrastructurii pentru voluntariat la nivel national si international.

Asociatia IMPACT pentru Comunitate isi propune imbunatatirea calitatii vietii persoanelor din comunitate prin crearea de oportunitati (traininguri, workshopuri, proiecte, seminarii) de dezvoltare intelectuala, culturala, sociala si profesionala in context national si international. Prin actiunile si proiectele dezvoltate, promoveaza in randul tinerilor toate formele de educatie: inclusiva, de mediu, antreprenoriala, culturala, artistica, de combatere si prevenire a unor fenomene sociale si cetatenie activa.