Credinta, speranta si caritate

0

Publicul are incredere in organizatiile de caritate mai mult decat in orice alt tip de organizatie. Dar, cateodata, riscurile “binefacerii” spulbera unele iluzii.

Doar cateva institutii din lumea moderna se pot bucura de mai multa incredere decat  organizatiile de binefacere- incredere data atat de oamenii bogati, care le doneaza bani, cat si de publicul larg, care beneficiaza de munca lor. Un studiu recent realizat de American Express arata ca 70% din americani au incredere in organizatiile non-profit, mai mult decat in institutiile statului sau organizatii comerciale, in a rezolva “cele mai importante probleme ale zilelor noastre”.  O statistica facuta de Merrill Lynch privind oamenii de afaceri, pozitioneaza la peste 94% increderea acestora in organizatile non-profit (domeniul afecerilor s-a plasat la un nivel de incredere de 68% iar guvernul de 32%).

Increderea in “facatorii de bine” s-a extins dincolo de granitele Americii. Anul acesta “Barometrul de incredere”, un studiu anual de atitudini efectuat de Edelman, o firma in domeniul relatiilor publice,  a constatat ca organizatiile non-guvernamentale, sau ONG-urile, au avut parte de o incredere mai mare din partea publicului decat guvernele sau companiile. Tendinta este valabila si in China unde increderea cetatenior in ONG-uri a crescut mult fata de acum 5 ani.

Ce este mai putin clar este daca statutul acestor “facatori de bine” este indeajuns meritat si cum poate fi el masurat din punct de vedere al eficientei. In primul rand, publicul tinde sa supraaprecieze nivel pana la care ONG-urile, in multe tari precum SUA si Anglia, accepta banii platitorilor de taxe, presteaza servicii satatului si au in componenta lor doar angajati si nu voluntari.

Sentimentele pozitive fata de organizatiile de caritate, pot fi bazate pe o mare neintelegere a  ceea ce fac si cu ce costuri. Astfel incredera poate fi fragila, spune Martin Brooks, care conduce New Philanthropy Capital, organizatie engleza  non-profit ce studiaza eficacitatea caritatii. Un efort minim de cercetare este alocat studierii felului in care ONG-urile functioneaza si felului in care contrasteaza cu modul de lucru al societatilor comerciale sau institutiilor statului. Chiar si ONG-urile care tin la vedere modul in care isi cheltuiesc banii, s-ar putea sa nu isi controleze atent activitatile.

Dulce caritate…si acra.

Exista ONG-uri care, in mod suspicios, nu ofera prea multe detalii despre activitatea lor. “Newsnight”, un program de stiri BBC, a condus recent un raport privind jafurile unor asa numite organizatii de caritate prin intermediul unor persoane numite “chuggers”. Acesti “chuggers” strang fonduri in orase, pe strazi, convingand trecatorii sa ajute (cotizeze) in mod regulat. Raportul a fost facut pe 20 de organizatii de acest fel, din care numai doua au fost dispuse sa ofre detalii despre sumele cu care sunt platiti asa numitii “chuggers”, pentru fiecare “donator” nou.

Dl. Brooks este ingrijorat ca nu este nevoie de multe dovezi pentru ca asemenea stuatii sa zdruncine increderea publicului. El constata ca in Germania toate tipurile de caritate au avut de suferit in urma unui scandal la nivel inalt implicand UNICEF, in 2008. In America multi lideri ai ONG-urilor au fost ingrijorati ca nemultumirea publicului fata de felul in care au fost utilizate ajutoarele date de Cucea Rosie dupa atacurile din 11 septembrie, vor scadea in mod vertiginous donatiile. Frica liderilor s-a dovedit a fi eronata, dar acestia inca se cutremura la gandul ca un scandal de acest fel ar putea avea efecte negative asupra generozitatii traditionale a americanilor.

Unul dintre putinele studii realizate pe tema eficientei ONG-urilor  ce lucreaza in parteneriat cu mari companii, a fost finalizat in 2007 de catre Dalberg, o firma de consultanta. Studiul s-a bazat pe ceea ce cred companiile despre partenerii lor din domeniul activitatilor de caritate, descoperind o mare variatie in nivelul de satisfactie. ONG-urile internationale au avut tendinta de a functiona mai bine decat cele locale. Dar multe dintre companiile chestionate au fost surprinse de modul in care erau guvernate ONG-urile, spune Sonila Cook de la Dalberg, care a supervizat ancheta. In mod special, companiile au fost ingrijorate de lipsa practicilor standard ale directorilor independenti ai ONG-urilor, lucru care a inceput sa fie acceptat si in lumea conventionala a afacerilor.

Lipsa de transparenta a organizatiilor de caritate poate fi incurajata si de către un public care pare a nu dori să fie eliberat din ignoranţa sa. Poate, dorind in principal a-si curata constiinta, donatorii se comporta foarte rar ca si consumatori, examinand ce au “cumparat”. Spre exemplu “Money for good” , un studiu recent realizat de Hope Consulting asupra celor mai bogate 30% gospodarii americane, a aflat ca doar o treime din donatori se intereseaza asupra organizatiilor de caritate inainte de a dona; iar dintre acestea  trei sferturi  dedica mai putin de doua ore pentru a le cerceta.

De asemenea, oraganizatiile guvernamenale imputernicite nu aloca nici timp, nici resurse pentru a investiga functionarea ONG-urilor. Ele au tendinta de a interveni cu intarziere, de exemplu dupa ce se autosesizeaza de folosirea frauduloasa de fonduri de catre directori ai acestor organizatii. Cazul Comisiei de Caritate a Angliei arata dificultatea cu care legislatia in viguare functioneaza. Comisia a fost criticata pentru ca a impus o birocratie impovaratoare donatiilor si de asemenea pentru incercarea de a impune o agenda politica partizana ce dorea obligativitatea scolilor private sa faca mai mult pentru elevii saraci in schimbul facilitatilor fiscale ce vin cu statutul lor de donator.

ONG-urile ar fi intelepte daca ar deveni din ce in ce mai transparente. Exista semne ce ar arata un control in crestere al publicului asupra acestor organizatii. Internetul ofera o cale mai usoara donatorilor pentru a vedea cum si cand banii lor sunt cheltuiti. Kiva, un birou de microfinantare, sau DonorsChoose.org, unde se pot face donatii pentru proiecte in scolile americane, dau o multitudine de informatii legate de modul in care sunt folositi banii donatorilor. Site-uri precum GreatNonProfits si Philantrophedia  genereaza o informare mai buna asupra felului cum functioneaza organizatiile de binefacere.

In Marea Britanie NPC, care in ultimii ani si-a dedicat atentia asupra  ONG-urilor  mici, se dedica acum cercetarii celor mai mari. Totodata ajuta la imbunatatire standardelor de perormanta ale unui alt site, Charity Navigator.  Cercetarile initiale priveau superficial, doar sumele primite, fapt care a dovedit existenta unui ghid slab, condus de personal incompetent.

Charity Navigator si-a propus de asemenea, sa se perfectioneze in standardele informarii despre caritate, pana in 2012. La inceput acesta va evalua informatiile pe care ONG-rile le vor furniza cu privire la impactul actiunilor lor de caritate (desi nu se stie daca aceste informatii sunt utile sau credibile). Aceste date sunt in mod clar imperfecte, dar totusi e mai bine decat nimic.

S-ar putea crede ca ONG-urile bine conduse care dau informatii detaliate despre actiunile lor vor fi rasplatite din partea publicului cu o mai mare incredere si deci mai multe donatii. Pe termen lung asa se va intampla. Dar pe termen scurt, tendinta de a acoperi cu obscuritate activitatile oraganizatiilor de caritate va lucra impotriva lor. Controlul concret acupra activitatii va ajuta la eliminarea prezentelor iluzii.

Sursa: economist.com