A 11-a Conferinta a Partilor la Conventia Ramsar privind zonele umede de importanta internationala

0

In perioada 6-13 iulie 2012 va avea loc in Bucuresti a 11-a Conferinta a Partilor la Conventia Ramsar (COP11 Ramsar) privind zonele umede de importanta internationala (COP11) la Palatul Parlamentului.

Asociatia Salvati Dunarea si Delta (SDD) va fi prezenta la doua evenimente din calendarul acestei conferinte:

Evenimentul Contributia culturii la utilizarea sustenabila a zonelor umede va avea loc sambata, 7 iulie 2012, intre orele 18:30 si 20:15, in sala Mihai Viteazu, si este organizat de catre Ramsar Culture Working Group cu sprijinul MAVA Foundation. In cadrul acestei reuniuni speciale, SDD va sustine prezentarea Traditii locale in Delta Dunarii. Despre arhitectura specifica Deltei Dunarii, traditiile si obiceiurile comunitatilor entice care traiesc in delta si despre gastronomia locala va vorbi Ileana Ene Giusca, coordonator local SDD.

Masa rotunda Managementul sustenabil al resursei piscicole in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii – Studiu de caz: braconajul va avea loc luni, 9 iulie 2012, 13:15 la 14:45 in sala 7 – C.A. Rosetti, si este organizata de Asociatia Salvati Dunarea si Delta. Braconajul reprezintă una dintre cele mai puternice presiuni asupra populatiilor de peste din Delta Dunării. Specii deosebit de valoroase, precum sturionul, au fost afectate in mod alarmant, aproape la limita disparitiei, de acest fenomen. La masa rotunda vom discuta impreuna cu reprezentantii autoritatilor centrale si locale, ai asociatiilor de pescari, ai institutiilor de control si cu cei ai organizatiilor neguvernamentale despre braconajul in Delta Dunarii, accentuand principalele probleme si solutiile necesare abordării si gestionarii durabile a resurselor de peste.

Conventia asupra zonelor umede sau Conventia Ramsar este un tratat interguvernamental semnat la 2 februarie 1971, in orasul iranian Ramsar, care stabileste cadrul actiunilor nationale si cooperarii internationale pentru conservarea si utilizarea rationala a zonelor umede si a resurselor pe care acestea le ofera. Rezervatia Biosferei Delta Dunarii a fost recunoscuta in septembrie 1991, ca Zona umeda de importanta internationala, mai ales ca habitat al pasarilor de apa. Delta Dunarii este cea mai mare zona umeda naturala a Europei si, totodata, cea mai bogata in biodiversitate: un labirint de apa si pamant, alcatuit din nenumarate lacuri, canale si insule, la sfarsitul unui rau 2860 km lungime, unul dintre cele mai bogate ecosisteme europene, locuita de 5000 de specii de flora si fauna. Delta Dunarii este un reper indispensabil de migratie a pasarilor de-a lungul rutei afro-eurasiatice. Desi o zona protejata, Delta se confrunta cu diferite aspecte administrative referitoare la conservarea biodiversitatii.

Tema stabilita pentru COP11 Ramsar este ”Zone Umede, Turism si Recreere” (Wetlands, Tourism and Recreation), fiind menita sa atraga atentia asupra rolului pe care il poate avea turismul responsabil in conservarea zonelor umede de importanta internationala, iar deviza sub care se va desfasura conferinta este “Zonele umede: camin si destinatie”