Concurs international pentru elevi si profesori – ”Energie si habitat”

0

A sasea editie a concursului international ”Energie si habitat”, ce se adreseaza elevilor (10-17 ani) si profesorilor interesati de educatia pentru dezvoltare durabila, are loc in perioada 25 ianuarie – 1 martie, sub sloganul „Salvarea climei – incepe din casa ta cu solutii energetice simple!”

Competitia se desfasoara in cadrul programului educational SPARE (Programul Scolar pentru Utilizarea Resurselor si Energiei) si al Deceniului Educatiei pentru Dezvoltare Durabila al Natiunilor Unite, cu sprijinul Societatii Norvegiene pentru Conservarea Naturii si INFORSE-Europe (Reteaua Internationala pentru Energie Durabila).

Actuala editie se va desfasura in trei etape: judeteana, nationala si internationala. Pentru etapa judeteana aplicatiile vor fi trimise in limbile romana sau engleza catre membrii RAC-RO. Dupa anuntarea rezultatelor jurizarii nationale, un numar de maxim 5 lucrari din fiecare tara vor fi trimise la competitia internationala, urmand ca rezultatele finale sa fie anuntate in cadrul Conferintei Internationale Anuale a SPARE. Membrii juriului international sunt coordonatorii SPARE, reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale si experti lucrand in domeniul energiei si al educatiei. Castigatorii vor fi rasplatiti cu premii si diplome din partea organizatorilor.

Etapa nationala a concursului se desfasoara in cadrul proiectului “Comunitatile mici, scolile si organizatiile neguvernamentale din Romania promoveaza solutii energetice prietenoase climei”, derulat de catre Asociatia Prietenii Pamantului in parteneriat cu Societatea pentru Protectia Naturii din Norvegia si RAC-RO.

Celor interesati sa participe le este pus la dispozitie un manual de aplicatii realizat de organizatorii concursului pentru cursurile si activitatile practice care se desfasoara in scolile SPARE.

Manualul, formularul de aplicatie si regulamentul sunt disponibile in limba romana pe pagina web a proiectului “Comunitatile mici, scolile si organizatiile neguvernamentale din Romania promoveaza solutii energetice prietenoase climei”( www.comunitativerzi.ro), la sectiunea Scoli SPARE / Concurs international „Energie si Habitat.”

In fiecare an, la concurs participa intre 10 si 15 tari. In 2010, Romania fost reprezentata la etapa internationala de doi elevi si doi profesori. Unul din elevi, Fekete Bence (clasa aVIa, Sc.nr.1 Illyes Lajos, Sovata, Jud. Mures) a câstigat premiul de incurajare la categoria „proiect practic”.

SPARE este cel mai mare proiect international pentru scoli in domeniul energie-clima-mediu, fiind implicati peste 175.000 de elevi si 4500 de scoli.