GlaxoSmithKline (GSK) Romania lanseaza primul program de colectare a deseurilor medicale, direct de la pacienti

0

GlaxoSmithKline (GSK) Romania, in parteneriat cu Farmaciile DONA, lanseaza primul program pilot de colectare a inhalatoarelor folosite, direct de la pacienti, in vederea reducerii impactului de mediu provocat de depozitarea in natura a acestor deseuri medicale cu potential poluator. Programul este implementat cu sprijinul Societatii Romane de Pneumologie, al Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice, al Ministerului Sanatatii, al Colegiului Farmacistilor, al Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” si al companiei Europharm Distributie.

Incepand din septembrie 2013, timp de 6 luni, compania GSK va desfasura in Bucuresti un program pilot de colectare si eliminare finala a inhalatoarelor folosite, indiferent de tip sau companie producatoare. Se colecteaza astfel atat dispozitivele cu aerosol presurizat dozat, cat si cele cu pulbere uscata. Pacientii cu boli respiratorii pot aduce inhalatoarele folosite sau expirate in farmacia DONA din apropierea domiciliului, unde acestea sunt colectate pentru a fi ulterior eliminate definitiv din natura, printr-un proces de incinerare ecologica. Acesta se va realiza prin intermediul unei companii specializate in managementul deseurilor medicale. Cutiile de colectare sunt amplasate in toate cele 80 de farmacii DONA din Capitala si in incinta spitalului Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”. Persoanele care aduc inhalatoare spre colectare pot primi gratuit produse care sa vina in sprijinul tratamentului afectiunilor respiratorii, astfel: la fiecare inhalator adus in farmacie, vor primi gratuit o apa de gura , iar la trei inhalatoare colectate vor primi gratuit o cutie de Cetebe C Immunity Plus , supliment alimentar cu vitamina C si Zinc.

Obiectivul programului este de a reduce emisiile cu efect de sera si amprenta de carbon, de a limita acumularile de deseuri si de a proteja sanatatea populatiei, prin evitarea contaminarii solului cu potentiale virusuri ramase pe dispozitivul inhalator.

Potrivit rezultatelor unui sondaj desfasurat de compania GSK in Marea Britanie , in fiecare inhalator cu aerosol aruncat, raman reziduuri de gaz nefolosit . Atunci cand ajung in natura, acestea provoaca un efect de sera de peste 1.430 de ori mai mare decat cel al emisiilor de carbon.2

Astfel, doar sase inhalatoare folosite si aruncate la gunoi genereaza aceeasi amprenta de carbon ca o masina condusa in jurul lumii.  La nivel mondial, acest tip de deseuri produce 5,2 milioane de tone de emisii de CO2 . Prin colectarea si incinerarea inhalatoarelor folosite, impactul de mediu (amprenta de CO2e) provocat daca acestea ar fi aruncate in natura este redus cu 99%.2

In Romania, daca fiecare pacient ar aduce inhalatoarele folosite in punctele de colectare, pentru incinerare ecologica, s-ar elimina peste 11.000 tone de CO2 , intr-un an.  In caz contrar, aceasta cantitate de emisii poluante ar mai putea fi compensata cu ajutorul oxigenului produs, timp de un an, de 2.831 hectare de padure de stejari – de 25 de ori marimea Parcului Herastrau .

In viitor, scopul proiectului local este de a se dezvolta la nivel national, orice farmacie putand sa se inscrie in proiect. Dezvoltarea unei infrastructuri de colectare in siguranta a acestui tip de deseuri daunatoare mediului, asa cum sunt inhalatoarele folosite, reprezinta un pas important pentru reducerea emisiilor de CO2 si a efectului de sera – responsabil pentru schimbarile climatice  – si in Romania.

Suntem de parere ca o companie responsabila nu trebuie sa se limiteze la masurile de a-si reduce amprenta de carbon numai prin eficientizarea businessului, ci totodata sa faciliteze folosirea produselor intr-un mod responsabil si sa ofere conditiile pentru acest lucru. Proiectul de colectare a dispozitivelor inhalatoare folosite, direct de la pacienti, este primul din lume de acest fel si ne bucuram ca l-am putut aduce si in Romania”, a declarat Andreia Cucu, PR&Communication Manager, GlaxoSmithKline Romania.

Suntem incantati sa sprijinim primul proiect de acest tip, care vine atat in beneficiul mediului inconjurator, cat si al pacientilor cu boli respiratorii, asa cum este astmul sau BPOC-ul. In ziua de azi, ne intalnim din ce in ce mai des cu afectiuni respiratorii provocate sau agravate de poluare. Un astfel de proiect ne ajuta si pe noi, medicii pneumologi, pentru ca un mediu mai sanatos, mai putin poluat, reprezinta un element esential in prevenirea si tratarea bolilor respiratorii”, a declarat Prof. Dr. Florin Mihaltan, Presedintele Societatii Romane de Pneumologie.

Am acceptat imediat invitatia de a sustine acest proiect de real impact pentru mediu si pentru sanatatea publica. Ne vom implica activ in informarea tuturor pacientilor cu boli respiratorii care viziteaza Farmaciile DONA din Bucuresti cu privire la acest program si ii vom incuraja ca la randul lor sa se implice responsabil pentru sanatatea lor si a celor dragi. Gestul de a colecta inhalatoare implica eforturi modeste, in comparatie cu potentialul foarte mare de impact pozitiv. Avem speranta ca rezultatele dupa primele sase luni de colaborare vor fi foarte bune, astfel incat programul sa fie implementat si in continuare”, a spus Ana Maria Petculescu, Director Marketing Farmaciile DONA.

Proiectul este dezvoltat de GSK la nivel global in peste 13 tari, printre care si Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Cehia, Ungaria, Chile, Australia, Spania si Grecia. Romania este a 6-a tara din Europa unde compania GSK implementeaza acest proiect.

Programul de colectare a inhalatoarelor folosite, direct de la pacientii cu boli respiratorii, si eliminarea lor definitiva se subscrie angajamentului GSK pe termen lung, de a ajunge la zero emisii de carbon, pana in anul 2050, la nivel global, in intregul lant de activitate al companiei.