S-a lansat Bursa de Excelenta Every Can Counts pentru studentii la facultatile de profil din toata tara

0

Every Can Counts Romania lanseaza un program de burse de excelenta pentru studentii la facultati de geografie, biologie, chimie si domenii conexe, cu profil de mediu. Scopul acestui program este de a determina cat mai multi tineri sa se implice in actiuni de protejare a mediului.

Every Can Counts Romania deschide inscrierile pentru programul Bursa de Excelenta EveryCanCounts, in cadrul caruia va acorda unui numar de 3 studenti cate o bursa in valoare de 500 euro. Bursa este menita sa recompenseze eforturile depuse in anul universitar 2015-2016. Scopul proiectului este de a suscita interesul tinerilor pentru cercetarea in domeniul mediului.

Principala conditie pentru a putea candida pentru o bursa Every Can Counts este ca facultatea la care studiezi sa fie inscrisa in programul de burse. Lista facultatilor care au intrat deja in program este urmatoarea:

  • Facultatea de Biologie – Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi
  • Departamentul de Geografie – Universitatea de Vest Timisoara
  • Facultatea de Stiinte ale Naturii si Stiinte Agricole Constanta

Inscrierile continua. Daca facultatea ta nu se regaseste in aceasta lista, poti transmite acest mesaj conducerii pentru semnarea unui acord de colaborare. Acordul este disponibil pe site-ul www.everycancounts.ro.

Inscrierea se va face prin transmiterea aplicatiei la adresa [email protected], cu subiectul „inscriere bursa ECC”. Aplicatia va contine urmatoarele informatii:

1. Formularul de inscriere, completat cu datele aplicantului;

2. Un eseu cu tema legata de protectia mediului (format Word, Times New Roman, spatiere 1.5, maxim 10.000 de caractere), fie cu caracter general, in care sa existe o sectiune dedicata dozelor din aluminiu, fie un eseu dedicat exclusiv reciclarii dozelor din aluminiu.

3. Video de prezentare care sa raspunda catorva intrebari (Spune-ne ceva despre tine; Care este tema eseului tau si de ce ai ales-o; Descrie experienta in voluntariat si ce responsabilitati ai avut; Cum consideri ca iti poate fi de folos bursa Every Can Counts; Intentionezi sa urmezi o cariera care are legatura cu protectia mediului?). Materialul video va fi trimis sub forma de link (youtube sau transfer).

Data limita de trimitere a aplicatiilor este 31 mai 2016. Orice aplicatie trimisa dupa aceasta data nu va fi luata in considerare.

Criterii de jurizare:

Obligatoriu: media 8 (anul 2014-2015)

  • eseu legat de protectia mediului* = 5 puncte
  • video de prezentare = 5 puncte
  • experienta in voluntariat = 5 puncte

Despre Every Can Counts Romania:  Asociatia Non Profit Alucro este singura organizatie din Romania care deruleaza campanii de informare dedicate colectarii si reciclarii dozelor din aluminiu. Ca urmare a faptului ca din 2011 Alucro reprezinta in Romania programul international Every Can Counts – o platforma europeana raspandita in mari tari precum UK, Irlanda, Franta, Austria – desfasoara ample activitati de informare si educare la nivel national, cu privire la reciclarea dozelor din aluminiu, colaborand astfel cu autoritatile Statului, companiile de profil (societati de salubritate, centre de colectare), diverse societati comerciale, ONG-uri si institutii de invatamant dar si printr-un dialog direct cu cetatenii in cadrul evenimentelor publice. Mai multe detalii gasiti pe www.alucro.ro si www.everycancounts.ro