Think Green: Craciunul Eco – alternative ecologice specifice Craciunului

0

Cu ocazia sarbatorilor de iarna, ONG Mare Nostrum a organizat si in acest an evenimentul „Think Green: Craciunul Eco”. Acesta s-a desfasurat pe data de 10 si 11 decembrie 2011, intre orele 11:00-20:00, in Tomis Mall, la etajul III.

Targul Eco Handmade si-a propus cresterea gradului de constientizare, atat al populatiei locale, cat si al artistilor handmade participanti, cu privire la modul in care putem identifica noi solutii de a fi eco in fiecare zi. De asemenea, in cadrul acestei activitati, produsele handmade au putut fi admirate si chiar cumparate de toti cei care au dorit sa fie originali de Craciun si sa faca un cadou mai special celor dragi. Din donatiile de participare ale celor 28 de artisti au fost stransi 1.075 lei, bani cu care se vor achizitiona materiale suport pentru institutiile de invatamant implicate in concursul “Si eu colectez separat uleiul vegetal uzat!”, din anul scolar 2011-2012.

Parada de costume eco s-a adresat elevilor de gradinita si scoala generala. In cadrul acestei activitati au fost desemnate cele mai frumoase costume de Craciun, cu tema eco, sub forma titlurilor de „Miss Craciunita” si „Mister Craciun”. Juriul, format din Manuela Samargiu – Presedinte ONG Mare Nostrum, Violeta Badea – reprezentant PETROM, Andrei Dumitriu – artist handmade, a avut de ales cele mai bune sase costume din peste 70 de elevi participanti.

Concursul de scenete eco a vizat elevii de gimnaziu si liceu, care au realizat scurte scenete, atat legate de probleme de mediu, cat si de sarbatorile de iarna. Juriul care a desemnat cele mai reusit scenete a fost format din Mihaela Candea – Director Executiv ONG Mare Nostrum si patru artisti handmade: Adriana Rotaru, Luminita Ariciu, Elena Enuta si Andrei Dumitriu.

De asemenea, institutiile de invatamant au oferit momente artistice, constand in cantece, poezii, colinde si dansuri. Aceste momente au fost incheiate cu un concert de muzica folk si colinde sustinut de trupa constanteana Poze cu Sunet, precum si de patru elevi ai scolii de chitara “Flota de Folk”, coordonati de artistul Walter Ghicolescu: Alina Gabriela Hila, Andrei Midisan, Rares Petre, Ioan Gradinariu.

Consideram ca evenimentul a fost unul extrem de reusit. Ne-am bucurat atat de sprijinul si prezenta artistilor handmade, cat si de numarul foarte mare al institutiilor de invatamant inscrise la activitati si speram ca acestia sa fie alaturi de noi si anul viitor. De asemenea, diversitatea activitatilor a fost foarte bine intampinata de vizitatorii din Tomis Mall, care au vizionat cu placere evenimentul nostru“, a declarat Andreea Ionascu, coordonator proiecte ONG Mare Nostrum.

Evenimentul a avut drept scop promovarea unor alternative ecologice specifice Craciunului, care pot fi adoptate cu usurinta de catre oricine doreste sa aiba un comportament prietenos cu mediul, chiar si de sarbatori.