Autoritatile publice locale nu cred in discriminare, dar considera ca romii nu sunt integrati in societate

0

Asociatia Romano ButiQ si Agentia de Dezvoltare Comunitara „Impreuna” atrag atentia asupra ignorarii fenomenului discriminarii de catre reprezentantii autoritatilor locale din comunitatile multietnice, precum si asupra potentialului de escaladare a neintelegerilor dintre romi si majoritari, in conditiile accentuarii marginalizarii sociale a romilor.  

Printr-un studiu realizat cu reprezentanti ai autoritatilor publice locale, cele doua organizatii evidentiaza atat nevoia constientizarii fenomenului discriminarii, cat si potentialele surse de conflict interetnic, in conditiile in care 90% dintre respondenti considera ca in comunitatile lor nu exista discriminare. Mai mult, rezultatele arata o contradictie de perceptie privind integrarea romilor: 60% dintre respondenti cred ca romii sunt putin sau deloc integrati in Romania, insa acelasi procentaj de 60% afirma ca in localitatile lor romii sunt integrati in mare sau foarte mare masura.

Rezultatele cercetarii cantitative, la care au luat parte 230 de reprezentanti ai autoritatilor publice locale din intreaga tara, au fost corelate cu un studiu pe teren in judetele Mures si Maramures, unde in ultimele doua decenii au fost inregistate mai multe situatii tensionate intre romi si romani sau intre romi si maghiari.

Cercetarea derulata pe teren reliefeaza o serie de practici discriminatorii care pot cauza tensiuni si conflicte interetnice: relocarea unor comunitati si reactia vecinilor (cazuri intalnite la Baia Mare, precum si la Targu Mures), aplicarea de sanctiuni colective in urma unor infractiuni singulare comise de romi (Recea, Maramures), persistenta unui limbaj discriminator al autoritatilor locale la adresa romilor, folosirea abuziva a fortelor de ordine pentru a intimida comunitatile de romi.

Studiul a fost realizat in cadrul proiectului „O abordare sistemica a discriminarii romilor, prin intermediul autoritatilor locale”, ale carui obiective au fost identificarea potentialelor surse de conflict in comunitatile multietnice din judetele Mures si Maramures, dar si cresterea capacitatii functionarilor publici de a dezvolta si monitoriza politicile publice din sfera antidiscriminarii si diversitatii culturale in cele doua judete, prin traininguri si campanii de informare, la nivel local, axate pe problematica discriminarii si a efectelor acesteia.

 „Diversele probleme ale comunitatilor de romi nu pot fi rezolvate cu o reteta-minune venita de la Bruxelles. Avem nevoie de solutii locale, pentru ca exista contexte diferite in fiecare regiune, sau chiar localitate. Noi credem ca nu vom ajunge nicaieri cata vreme unii striga «discriminare», iar altii arata cu degetul «hotii». Perpetuarea stereotipurilor despre romi, la nivelul majoritatii etnice, duce la marginalizare si excluziune sociala. Atata timp cat multe autoritati locale nu incearca sa caute solutii la problemele reale ale romilor, sa initieze sau, cel putin, sa raspunda pozitiv la invitatia la dialog real cu romii, limitandu-se la a face declaratii de buna intentie, insa fara finalitate practica, vor trebui sa isi asume situatia dificila in care se afla comunitatile de romi, situatie care le tine la o distanta foarte mare de comunitatea majoritara, din toate acele puncte de vedere care compun lantul vicios al saraciei”, a declarat Ciprian Necula, activist pentru drepturile omului si membru fondator al Asociatiei Romano ButiQ.

Rezultatele proiectului au fost prezentate la un eveniment desfasurat miercuri, 28 mai 2014, la viitorul Muzeul al Culturii Romilor din cartierul bucurestean Giulesti-Sarbi. Au participat reprezentanti ai autoritatilor locale din mai multe zone ale tarii, dintre care mentionam judetele Mures, Maramures, Galati si Calarasi, precum si de la Agentia Nationala pentru Romi, Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, Centrul Romilor pentru Politici de Sanatate „Sastipen”, Centrul pentru Educatie si Dezvoltare Sociala si Fundatia Roma Education Fund Romania.

Proiectul „O abordare sistemica a discriminarii romilor prin intermediul administratiei locale” a fost implementat de Asociatia Romano ButiQ, in parteneriat cu Agentia de Dezvoltare Comunitara „Impreuna”, mandatate de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii. Proiectul, derulat in perioada 1 iunie 2013 – 1 iunie 2014, a fost cofinantat de Uniunea Europeana, prin Programul PROGRESS (2007 – 2013).