Conferinta “Strategiile de incluziune a Roma – de la bune intentii la rezultate”

0

Reprezentanta ONU in Romania si Agentia de Dezvoltare Comunitara Impreuna, cu sprijinul Reprezentantei Comisiei Europene in Romania, organizeaza Conferinta “Strategiile de incluziune a Roma – de la bune intentii la rezultate”.

La conferinta care va fi deschisa de Ministrul Muncii, Protectiei Sociale, Familiei si Persoanelor Varstnice, Dna. Mariana Campeanu, sunt asteptati inalti reprezentanti ai Guvernului, Comisiei Europene, organizatiilor neguvernamentale, organismelor ce gestioneaza fonduri europene, agentiilor ONU si ai altor organizatii internationale.

Tema dezbaterilor porneste de la Strategia Nationala de Incluziune a Romilor si modul in care aceasta strategie este reflectata in planurile de guvernare si in strategiile nationale, inclusiv in cele care vor fi cofinantate in cadrul acordului de parteneriat intre Romania si Uniunea Europeana pentru perioada 2014 – 2020. In cadrul Conferintei, va fi prezentata si o analiza comparativa a situatiei incluziunii sociale a romilor in ultimii 15 ani si vor fi aduse in discutie modele de buna practica privind accesul romilor la servicii de educatie, de integrare pe piata muncii, sanatate, precum si la interventii integrate inclusiv care sa asigure accesul la locuinte.

Evenimentul va avea loc luni, 22 aprilie 2013, in intervalul 9:30 – 17:00 la Hotel Intercontinental, Sala Rapsodia.

Confirmarea participarii poate fi facuta prin email la [email protected] sau la telefon 0744786809 – Raluca Dinu, Consultant Relatii Publice si Comunicare, UNICEF.

follow_stiriong-2914117