Fundatia ICAR lanseaza Centrul de Resurse si Servicii pentru Migranti

0

Migrantii din Romania formeaza un grup distinct de persoane vulnerabile, al caror numar este in continua crestere. Conform datelor statistice oferite de Inspectoratul General pentru Imigrari (IGI), la finele anului 2012 erau inregistrati, in Romania, 55.8223 de straini cu sedere legala: 44.992 cu sedere temporara si 10.831 cu sedere permanenta. Cei mai multi dintre ei au emigrat din Moldova, Turcia, China si Siria. 

Datorita fluxului tot mai mare de cetateni straini care tranziteaza sau se stabilesc in Romania, problema serviciilor de sanatate acordate lor a devenit prioritara in politicile migrationale. Prin Centrul de Resurse si Servicii pentru Migranti, ICAR isi propune sa ofere imigrantilor serviciile de sanatate si de consiliere psihologica necesare, servicii neacoperite de sectorul public sau privat actual. 

In plus, prin campanii media si de sensibilizare, initiatorii isi propun ca in cei doi ani de implementare a proiectului sa includa problematica azilului, migratiei si sanatatii in agenda publica, pentru a reduce distanta sociala dintre cetatenii romani si migranti si pentru a dezvolta parteneriate care sa consolideze colaborarea in domeniu si sa imbunatateasca situatia migrantilor din tara.

„Migrantii, oamenii veniti de te miri unde pe meleagurile noastre, diferiti de noi in multe privinte, dar asemanatori cu noi in dorinte, vor sa aiba un viitor sigur si prosper. Pentru asta, noi va trebui sa stim ce sa le oferim, iar ei vor trebui sa stie cum sa primeasca”, spune Camelia Doru, coordonatoarea proiectului si fondatoare ICAR. 

Fundatia ICAR beneficiaza de finantare nerambursabila in valoare de 213.215 de euro pentru proiectul „ICAR- Centru de Resurse si Servicii pentru Migranti”, proiect finantat prin granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondului ONG in Romania. Fundatia ICAR va avea ca partener in cele 24 de luni de derulare a proiectului organizatia norvegiana Resource Centre of Violence Traumatic Stress and Suicide Prevention Region West din cadrul Helse Bergen HF, Haukeland University Hospital.